marți, 21 octombrie 2014

Pe mine aventura m-a ales!


Așa cum toamna se numără bobocii, așa și la mine la job tot toamna am avut parte de evaluarea anuală. După emoțiile cu care am primit rezultatele au urmat emoțiile privitoare la...răsplata activității. Asta e la noi tradiția: cei care au "tras" tare merită sa fie premiați, nu? Astfel, ni s-au dat mai multe boluri cu biletele și am avut de ales între: relaxare, cunoaștere, aventură, distracție și delicii culinare.


Facem încălzirea
Am ales aventura. Sunt sătul de monotonia de la birou, de oraș, de trafic, de stres, vreau aventură! Astfel ca pe spatele bilețelului extras scria "Ai câștigat o vacanță la Straja!". Curios din fire, ma reîntorc la calculator și caut pe Google despre vacanța Straja și Vila Alpin, acolo unde urma sa fie cazarea. Dau peste www.alpinstraja.ro, devorez informațiile si pozele și mă întorc imediat la colegi sa aflu cine îmi va fi partener de team building Straja toamna asta. Gata, mi-am aflat si "echipa"! Merg cu Marius, Tavi și Elena. Împreuna cu colegii mă pun pe făcut planuri. În mai puțin de 10 zile vom fi la Straja și trebuie sa fim pregătiți! Unii își aduc aminte ca prin facultate aveau bocanci de munte, alții vor să vină în pantofii sport de mers prin parc. În doua ore aveam bagajele, traseul și locurile în mașină planificate.

Localitatea Straja (și implicit Vila Alpin) este situată intre Defileul Jiului și Parcul National Retezat, într-un decor montan absolut superb cu brazi înalți parcă până la cer. Și iată-ne ajunși la Vila Alpin, unde am fost primiți cu vișinată de casa, deja aveam premisele unui teambuilding perfect. După o discuție cu gazdele aflu ca la Vila Alpin exista și un parc de aventură Straja. Ce înseamnă Aventura Parc? Un loc incitant unde primești un ham, doua carabine, o pereche de mănuși și instrucțiuni de la un angajat experimentat și calificat la salvamontiști. De la distanta lucrurile îmi păreau simple, așa că îmi prind carabinele pe cablurile de siguranță și pășesc de la un copac la altul pe diverse trasee. Hai că se poate!

Împreună cu colegii de birou alegem traseul cel mai ușor si ne încolonam la start. Regula principala e ca nu au voie doua persoane in acelasi timp pe proba dintre doi brazi. Eu sunt al doilea si astept cu oarece emoții, dar și cu multa nerabdare, sa incep. Si uite că a venit randul meu, sunt pe o platforma de lemn la vreo 3 metri inaltime, am in fata doua cabluri de care urmeaza sa-mi leg carabinele de siguranta si vreo 15 butuci de lemn pe care trebuie sa pășesc, altfel nu ajung la urmatorul checkpoint. Incep sa imi tremure usor picioarele, inaltimea nu ma deranjeaza dar butucul de lemn pe care am pus piciorul drept se misca in toate direcțiile, ce ma fac? Înapoi nu mai pot sa dau! Sa ma fac de rusine in fata colegilor? Nici gând! Imi iau inima in dinti si ținându-mă de cabluri incep să pășesc pe butucii de lemn cu un gram de încredere. Mâinile îmi transpiră, mănușile stau bine, fixez privirea spre înainte si încep să capăt încredere. Ajung la checkpoint, îmi mut carabinele pe cablul de pe brad și mă odihnesc pe podest.

După ce au trecut prima probă toți colegii mei, mă uit spre următorul brad, următorul podest, următoarea probă. Ce văd ochii mei? Trebuie sa pașesc de pe o treaptă pe alta ce atarnă prin aer legată doar cu cabluri. Îmi leg carabinele, alung emoțiile, trag aer în piept si încep. Pașesc pe prima cu piciorul drept, pe a doua cu stângul si când să aduc dreptul în față mă dezechilibrez, mă sperii si cad! Țip, urlu, instinctul îmi spune că trebuie sa mă prind de ceva, ajung să atârn în chingile de siguranță și cam atât. Pământul e sub mine la 3-4 metri, cei din jur se uită uimiți, nu știu dacă să râdă sau nu. Cert e ca suspendatul de mine stătea în aer, oarecum. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, nimeni nu se grăbește să mă ajute, îmi trece frica si mă prind de cabluri sa mă trag înapoi sus. Ajung pe următorul podest si deja bravez că ăsta e un fel de botez, dacă nu faceți ca mine degeaba!

Urmează alte probe și ajungem la tiroliană. Când am plecat pe traseu am observat a treia chingă cu role, acum urmează să o folosesc. Primesc din nou instrucțiunile pentru tiroliană si e treaba mea să-mi fac curaj. Tiroliana asta se întinde pe vreo 30 de metri între doi brazi înalți, la capăt e prinsă o saltea, oare de ce? Într-un final mă aplec un pic pe spate și ridic picioarele, în secunda doi coborâm cu viteză spre saltea, senzația de libertate si adrenalină ating cote maxime! Mă opresc lânga saltea si țip în gura mare că mai vreau! Da! Mă comport ca un copil la tobogane, vreau să mă dau cu tiroliana o zi întreagă!

Colegii mei de teambuilding se uită fascinați la mine, și ei au fost încântați de tiroliană, numai că eu am fost singurul care a strigat "mai vreau!" Probabil că voi primi un cadou de la ei pe tema asta!

Circuitul de la Aventura Parc a fost presărat cu probe generatoare de emoții si noduri în gât dar la final am știut că asta e distracția pe care o vrem și la următorul team building! Nu contează că e la mare, la munte sau în salină! Noi vrem Aventura Parc!

Dragii mei, știu că poate o să vă pară un pic departe de voi Straja, dar Vila Alpin merită efortul de a ajunge acolo, e poate cea mai frumoasă zonă muntoasă a țării, gazdele sunt primitoare, condițiile de cazare excelente, de ce nu până la urmă?

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2014.

duminică, 19 octombrie 2014

Crema de brânză, "liantul" pentru o familie fericită


Uff, nu e ușor sa fii mamă. Și nu vorbesc doar de problemele inerente vârstelor mici, cu febră și bătăi de cap. Nici de perioada căzăturilor și juliturilor, când trebuie sa fii mereu alături de puiul tău, să îl sprijini și să îl înveți să își găsească încet-încet drumul lui. Pariez că fiecare mămică știe foarte bine aceste lucruri. Dar nu, nu despre asta vreau sa vă povestesc acum. Ci despre peripețiile dintr-o zi normală, când năzdravanul tău are chef de orice altceva decât sa stea cuminte la masă și să mănânce.
Ca o regulă, familia noastră ia mereu micul dejun și cina împreună. La prânz fiecare aleargă la treaba lui, dar diminețile și serile le petrecem mereu acasă cu toții. Iar când familia se reunește la masa, e important ca toți membrii ei să fie mulțumiți și să primească fiecare ce ii place. E micul nostru ritual, unul dintre secretele care ne apropie mai mult în fiecare zi.

Ce te faci însa când năzdravanul, aflat la vârsta școlară, are atâta energie si neastâmpăr încât nu stă locului o clipa? De dimineața, înainte sa-și ia ghiozdanul și sa plece la școală, micul dejun e obligatoriu. Iar ca o mamă adevărată, trebuie să născocești o metodă inteligentă sa-l faci sa vrea să mănânce, fără sa îl obligi, că se lasă cu țipete si plânsete. Așa că mi-am pus creativitatea  la bătaie și am inventat un nou joc. Pregătim mâncarea toți împreună, ca o joacă. Și ca să fie ușor pentru toți, facem „senvișuri”, cum spun copiii mei. Fiecare are voie sa aleagă ce ingrediente îi plac, sub ce forma vrea, însă eu am cuvântul final, pentru validarea combinației. La început foloseam unt ca să ținem ingredientele „senvișului” unite, după care am renunțat pentru ca mi se părea prea gras și greu pentru copii. Am găsit apoi alternativa perfectă – crema de brânza Delaco. N-a fost greu să-i corup pe toți, pentru ca familia noastră este Fan Brânza. Și acum pot spune că am descoperit secretul pentru a-i face pe toți fericiți.







Ne trezim deci dimineața și trecem în bucătărie  - eu, soțul meu, fetița noastră Dana (care are 9 ani și este în clasa a 3-a) și mezinul Alex care abia a început grădinița. Nimeni nu vede pregătirea mesei ca o corvoadă, din contră, ne distrăm și inventăm în fiecare zi modele noi de senvișuri. Fiecare își alege tipul de pâine preferat și ingredientele dorite. Avem o singură regulă de baza, și aceea este: "primul strat, cremă de brânză". Aceasta a devenit liantul tuturor senvișurilor, ingredientul nostru secret.
Apoi…the sky is the limit. În fiecare zi copiii mei mă uimesc cu ideile lor, și parcă eu am de fapt ce învăța de la ei, nu invers.

Și pentru că poate v-am făcut curioși, în continuare vă voi prezenta senvișurile lor preferate:


Senviș "Hello Kitty" - Sursa foto: Pinterest

Senviș "Pian" - Sursa foto: Pinterest

1. Senviș de fetiță de 9 ani
Dana este o fată cuminte și creativă, inteligentă și talentată. Ca oricărei fetițe îi place Hello Kitty, deci unul dintre senvișurile marcă proprie este “Senviș Hello Kitty” din poza de mai jos. Ingrediente: pâine albă, cremă de brânză, parizer pentru copii, măsline, porumb, salata Iceberg.

Și pentru că de curând a început să învețe să cânte la pian, într-o dimineața m-a uimit cu răbdarea și meticulozitatea ei – a creeat chiar un “Senviș – pian”, folosind asa: pâine albă, cașcaval pentru clape, morcovi pentru picioare, șuncă si castravete. Am fost toți de acord că este o capodoperă.


Sursa foto: Pinterest

Senviș "SpongeBob" - Sursa foto: Pinterest

2. Senviș de băiat de 5 ani
Alex este un băiat plin de viață și de energie.
Nu stă locului o clipă.Trebuie să recunosc că în
primul rând pentru el a trebuit să mă gândesc la
această joacă, dar a prins foarte bine pentru că el e
acum primul la bucătărie. Fiind fan SpongeBob
Squarepants, asta și-a dorit sa mănânce, și cu puțin
ajutor de la ceilalți i-a ieșit această minunăție.
Ingrediente: două tipuri de pâine, cremă de brânză,
pătrunjel, cașcaval, ardei, castravete, măsline.




Senviș "Telefon Mobil" - Sursa foto: Pinterest

Într-o zi, supărat că sora lui a primit de ziua ei un telefon mobil, iar lui i s-a spus ca e prea mic pentru așa ceva, a cerut sa aibă totuși telefonul lui. Și l-am făcut împreună din: pâine integrală, șuncă pentru ecran și cașcaval pentru taste. Toate “lipite” cu ingredientul secret, crema de brânză.
Dacă ar fi să vă înșir toate operele creeate de copiii mei până acum nu mi-ar ajunge spațiul de scris. Dar vă promit să revin odată pe acest subiect.



Ok, să-i lăsam acum însă pe cei mici. Vă asigur că și noi părinții ne-am prins cu multă seriozitate în acest joc și vă prezint mai jos senvișurile noastre preferate.



Senviș "Mama" - Sursa foto: Fan Brânză

Senviș "Mama - pentru copii" - Pinterest

3. Senvișul “Mama”
Mie îmi place mult somonul, pe care îl gătesc de multe ori pentru familia mea. De aceea și senvișul meu preferat este făcut cu: pâine albă sau integrală, cremă de brânză, somon, roșii, castraveți și ceapă.


Spre amuzamentul copiilor, am “inventat" și un senviș cu somon pentru ei cu aceleași ingrediente de bază, adăugând însă cașcaval și pătrunjel și eliminând ceapa.



Senviș "Tata" - Sursa foto: Pinterest

4. Senvișul “Tata”. Pentru că soțul meu este convins că “cea mai bună legumă e porcul”, șunca e un ingredient de bază. Creația arată cam așa: pâine, cremă de brânza, multă carne (șuncă sau alte mezeluri, cașcaval, roșii, ardei)


Uneori însă, în weekend, și bunicii intră în joaca noastră. Astfel au apărut:






Senviș "Bunica" - Sursa foto: Fan Brânză

5. Senvișul “Bunica” – un senviș usor, din pâine, cremă de brânza, roșii deshidratate și busuioc.










Senviș "Bunicul campion" - Sursa foto: Pinterest

6. Senvișul campion “Bunicul”
Pentru că el este un om glumeț și pus mereu pe șotii, ultima dată ne-a “fabricat” cel mai mare senviș văzut vreodată – unul uriaș, cu multe “etaje”. Ingrediente: cam tot ce a găsit prin frigider, adică: pâine, brânza, șunca, roșii, șnițel, castravete. Iată-l:



Vă mai las câteva poze cu “creațiile” noastre și fug la bucătărie, e ora senvișurilor. Pe curând!





Articol scris pentru Superblog 2014



joi, 16 octombrie 2014

Televizorul, de la tub la 4K

Pe voi v-apucă starea aceea de melancolie când vă gândiți la copilărie? Vă gândiți ce fain era, când pe-afară nu nigea și stăteați în casă la căldură fără griji și fără ură?

Stăteați la televizor, ori alb-negru ori color, doar că-n loc să fie SMART, sau să aibă ecran plat, avea tub cu lămpi în spate și era mai gros de-o carte. Avea pe el un mileu, făcut chiar din macrameu. Și deasupra un bibelou, în general în formă de pește. Asta zic oamenii, eu nu-mi amintesc să fi avut vreun pește. Probabil tatălui meu îi displace atât de mult pescuitul încât nu a reușit să prindă nici măcar un bibelou.

Aleator, in versuri

Vine iarna, bine-mi pare
Tăiem porcul, drept mâncare.
Terminăm cu cereale,
Că vine omătul mare.
Strângem tot, băgăm în beci,
Stăm și ne uităm la meci.
La meciuri din țări mai calde,
Nu din liga 1, fade...

Stăm cuminți la șemineu
Ne uităm la portmoneu,
Și vedem cum nu mai scade
Ca în nopțilele mai calde.
În nopțile cu ieșiri la bere,
La un film și alte cele.

Hai să nu fim cave-women!

Când mă gândesc la mult păr, îmi vine pe dată în minte unul dintre cele mai urâte coșmaruri din ultima vreme. Se făcea că m-am trezit într-o poiană, în mod sigur un loc pe care nu-l mai văzusem vreodată. M-am ridicat și, pentru că se auzeau voci ciudate în jurul meu, m-am ascuns într-un tufiș. Imediat și-au făcut apariția niște gorile care “discutau”ceva foarte animat într-un limbaj destul de primitiv. Gorilele au făcut focul, au pus un ceaun și au început sa arunce în el bucăți de carne și legume. Atunci, căscând ochii mai bine, mi-am dat seama ca erau de fapt femei, însa atât de pline de par încât păreau niște maimuțe. Ce era mai ciudat e ca aveau codițe împletite din părul de pe corp, care creștea în anumite părți incredibil de lung. Părea ceva foarte important pentru ele, pentru ca mai toate purtau un fel de fundițe prinse de această blana. Tot încercând sa îmi lungesc gâtul să văd mai bine am călcat pe o crenguța care a trosnit, toate capetele femeilor-gorile s-au întors în direcția mea, iar apoi ceata a început sa mărșăluiască spre mine scoțând țipete de război. Iar în acea clipă a început sa-mi apară pe corp un păr lung și des, o adevărata blană…  Brrr!