duminică, 23 noiembrie 2014

Frica nu te omoară, ci uneori chiar te eliberează

Dintre toate sentimentele si senzatiile umane, frica este probabil una dintre cele mai complexe trairi. Are legatura cu instinctul de conservare si supravietuire al omului, nevoie aflata la baza piramidei lui Abraham Maslow. Frica a fost acolo inca din cele mai vechi timpuri, ea a fost cea care l-a impiedicat pe om sa se arunce direct in gura leului sau intre  copitele bizonilor, atunci cand se ducea la vanatoare. Dar tot ea l-a impiedicat uneori, constient sau inconstient, sa-si infrunte si sa-si depaseasca limitele.

Partea buna este ca, in timp, omul a invatat sa o controleze. A inteles ca frica de multe ori nu este rationala, ci are legatura cu niste instincte atavice. Si ca ea poate fi controlata. A-ti controla constient fricile si a evolua, asta este intr-adevar o caracteristica a unui om superior.

Frica imbraca multe forme si poate fi regasita peste tot. Incepand cu frica de animale salbatice, in definitiv frica de moarte, care a asigurat supravietuirea omului preistoric, si pana la frici mult mai evoluate, ale omului modern, frica este legata indisolubil de evolutia omului. In ziua de astazi frica imbraca forme mult mai elegante si mai evoluate - asa-numitele "frici sociale": frica de esec, frica de a nu fi acceptat de o comunitate, frica de a vorbi in public. Si pe partea afectiva se manifesta astfel de frici. Asa este frica de afectiune, frica de contact fizic sau frica de a fi dezamagit. Si toate aceste frici se pot controla. Pentru ca da, mintea umana este cea care controleaza totul.

Fara sa fiu neaparat un mare fan al SF-ului imi aduc aminte de un pasaj din emblematica DUNE a lui Frank Herbert, si anume Litania impotriva fricii"Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi infrunta frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si, dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu.". Aceasta incantatie avea darul de a controla frica si de a ajuta gandirea limpede. Pentru ca asa este, frica odata controlata lasa locul adrenalinei si concentrarii maxime. Iar aceasta aduce marile succese si depasirea limitelor. Iar aceste limite de multe ori se afla doar in mintea noastra si depinde numai de noi sa le depasim.

E adevarat insa ca acest lucru este greu, foarte greu chiar de facut de unul singur. Un om cu adevarat fricos nu prea reuseste singur sa gaseasca resursele pentru a-si invinge frica pe care, uneori, nici macar nu o constientizeaza. Iar acest lucru in zilele noaste se face ori ajutat de un psiholog, ori cu ajutorul celor care sunt aproape: prietenii sau familia. Si acesta este rolul comunitatii: sa atraga atentia asupra unei probleme a unui individ, pe care probabil nici el nu o poate constientiza, si sa il ajute sa o accepte si sa o depaseasca. Aici intr-adevar avem nevoie de prieteni, de cei carora le pasa de noi, pentru ca acceptarea si depasirea limitelor se face cel mai usor cand esti intr-o comunitate, alaturi de oameni care sa te ajute sa te dezvolti. Si asta e exact ceea ce Komunomo si-a propus sa faca.



Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014

joi, 20 noiembrie 2014

O carieră începută cu un prim rol: Promoter Delaco

Astăzi am să vă povestesc despre un prieten de-al meu, coleg de liceu. Colegul acesta al meu avea încă de pe atunci latura artistică mai dezvoltată, când era vorba de o scenetă el era primul ce punea umărul. George, pentru că așa îl cheamă, a ales să urmeze cursurile Academiei de Teatru și Film din București, visul lui era actoria și a decis să și-l urmeze. Pe la începutul anului 2 de facultate ne-am întâlnit la o bere să mai povestim. Dintr-una în alta ajunge să-mi povestească modul în care și-a câștigat banii de buzunar peste vară:

George: Stai să-ți povestesc, fiind vară si programul meu era destul de lejer m-am hotărât să lucrez la promoții. Intru pe net și apoi iau legătura cu o prietenă care se ocupă de recrutări pentru diverse campanii.
Eu: Tu la promoții??? Ce legătura are asta cu actoria?
George: În cazul meu a avut foarte multă legătură, pentru că după primul an de cursuri mi-am dat seama că sunt puțin emotiv. Promoțiile urmau sa insemne contact direct cu oamenii, mi s-a parut un fel de experiență ce trebuie să o dobândesc.
Eu: Nu zici rău, in hypermarket-uri ai șanse să întâlnești tot felul de oameni. Și te-au acceptat? Unde te-ai dus?
George: Am vorbit cu Diana, fata cu promoțiile si m-a chemat într-o zi la o recrutare pentru Delaco. Delaco se ocupă cu brânzeturi și cașcaval, știai asta nu?
Eu: Da, știam. Nu de puține ori am cumpărat produsele lor. Și te-ai potrivit cu ceea ce căutau ei?
George: Culmea a fost ca da! Mă potriveam, au zis că am un aspect plăcut, am o înălțime un pic peste medie și tot așa.
Eu: Bun și? Cum ai lucrat? Te-au plătit bine?
George: Stai să vezi, înainte de toate mi-au dat pliante cu produsele lor ca să mă familiarizez cu produsele și apoi sâmbătă și duminică aveam promoție în hypermarket.
Eu: Toată ziua? Nu era obositor?
George: Într-un fel era obositor, într-un fel nu, pentru că interacțiunea cu clienții îmi dădea putere să continui, era o provocare să zâmbesc fiecăruia în parte.
Eu: Mai știu persoane, fete în special, care participă la promoții și le rămân diverse produse. Mai ai cașcaval de astă vară în frigider?
George: Nici chiar așa, daaar…  intr-o sămbătă dimineța mă trezesc târziu și nu mai am timp pentru micul dejun. Mă îmbrac și plec la promoție. Ajuns în magazin mă instalez, îmi pun șorțul, pregătesc căteva bucățele de cașcaval simplu și căteva de cașcaval afumat.
Eu: Hai că dacă mai vorbim mult la ora asta de mâncare, plecăm de aici și mergem să mâncăm ceva, dar tu zi in continuare!
George: Așa, culmea e că în dimineața aia valul de clienți a venit pe la ora 10:00, deși eu eram acolo de la 9:00 și de foame am început să mănanc cașcavalul de la promoție. Mi-am zis că e o soluție de compromis. Am gustat prima dată din cașcavalul normal, clasic. Am simțit în gură o aromă deosebită, un gust cu totul special. Încep să mă întreb cum de nu am gustat așa ceva până acum?
Eu: O sa-mi suporți ironiile cât de curând. Știi nu?
George: Da, și după aceea am gustat din cașcavalul afumat, atunci în mine s-a produs o explozie de emoții. Mi-am adus aminte de cașcavalul pe care numai bunica de la țară mi-l punea în farfurie, acel cașcaval afumat cu lemn de fag. Mmmm, bun bun bun!
Eu: Tu ești fan brânză, asta-i clar. Am mai citit eu pe câteva bloguri despre asta. Sper totuși să nu fie un fel de boală.
George: Nu e boală, e să zicem un fel de pasiune. Mai nou am început să consum din ce în ce mai multe lactate și specialități. Toate de la Delaco. Am încercat și alte mărci dar m-am întors de unde am plecat. Pentru mine unul, senzațiile pe care mi le dau produsele ăstea sunt ceva greu de egalat. Și mă știi doar că sunt pretențios.
Eu: Știu, în liceu mama ta făcea tot felul de prăjituri și tarte. Acum ce mai face?
George: Bine, mulțumesc! Nu s-a oprit din a ne pregăti ceva dulce în fiecare weekend, numai că acum am convins-o să folosească și produsele Delaco.
Eu: Tu nu numai că ești un fan brânză, ești un adevărat ambasador al marcii. Cu emotivitatea ce ai facut?
George: Când am văzut cât de bun e cașcavalul și ce căutare au brânzeturile tartinabile m-am decis să organizez mici concursuri. Cine taie cel mai subțire o felie de cașcaval, cine întinde cel mai gros strat de brânză pe pâine și tot așa. Până când mi-a venit o idee mai trăznită.
Eu: Toate ăstea la o simplă promoție în hypermarket? Multă libertate de mișcare și inițiativă proprie, îmi place!
George: Exact, am luat inițiativa și am strâns vreo 5-6 clienți mai curiosi. Le-am oferit 10 cubulețe de cașcaval și propunerea ca eu să spun bancuri din memorie. Dacă lor le plac bancurile mele pot mânca cubulețele de cașcaval, dacă nu urma să le placă bancurile, puteau să arunce cu ele în mine. Toți au câștigat câte o rotiță de cașcaval de 250 g la alegere în final.
Eu: Aoleo, nu-mi spune că tu, mare fan brânză, ai mâncat bătaie cu cașcaval!
George: Ba bine că da… fiind o idee venită pe moment, bancurile mele au fost un pic ”expirate” așa că mi-am primit porția, de cașcaval!
Eu: WOW! Nu mi-am imaginat niciodată că un fan atât de dedicat brânzeturilor va fi lovit chiar de cașcaval! Iți dai seama că acum o să cumpăr o rotiță de cașcaval de la Delaco numai din ce mi-ai povestit tu. Și e clar că vara aia o s-o povestești inclusiv la nepoți.
George: Da, nu mă așteptam ca toată chestia asta cu promoția Delaco va ajunge atât de departe. Sunt chiar mândru că sunt fan brânză.
Eu: Hai să cerem nota și să mergem să mâncăm ceva!
George. Ok, hai!
Despre faptul că am mers și am mâncat și nu știu cum făceam că tot la cașcaval ajungea discuția nu vă mai povestesc. Ce încerc să vă subliniez este modul în care o idee simplă poate transforma un consumator obișnuit în fan brânză. Și cum un produs, banal pentru unii dar complicat pentru alții naște pasiuni, naște idei și formează oameni.

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2014

marți, 18 noiembrie 2014

Aventuri în ținuturi despădurite

Deja ma cunoașteți acum și știți că am o obsesie în legătură cu...parul dezgustător, abundent care poate să crească pe corp și pe care unii oameni, considerându-se încă primate probabil, îl ignora sau îl poartă la vedere cu nonșalanță. Am avut și un coșmar pe tema asta despre care v-am povestit pe îndelete aici.

Ei bine, ce s-a mai întâmplat de atunci? M-am hotărât să renunț cu totul și definitiv la urmele de "blăniță" care se mai iveau ici și colo. Eu sunt aproape blondă și, din acest punct de vedere, o norocoasă în ceea ce privește epilatul. N-am avut niciodată păr abundent și rădăcini puternice care să pună probleme la epilare. Însă am ajuns să nu-l mai suport. Îl vreau dispărut. De tot, forever, para siempre!

Știu că v-am povestit în articolul trecut cum am luat eu contact cu epilarea, cum mama m-a învățat să folosesc întâi ceara, după care încet-încet am încercat mai toate metodele de epilare posibile (mai putin depilarea pentru că nu consider eficient să tai firul de la suprafața pielii). Fiecare femeie este liberă să aleagă ce îi place și ce i se potrivește, asa că prietenele mele preferă ba ceara de unică folosință, ba epilatorul clasic. Eu însă parcă nu eram 100% mulțumită de nimic, îmi plăcea senzația de curățenie și catifelare imediat după epilare, dar ma deranja că după o săptămână deja firele începeau iar să crească. Așa că m-am hotărât să rezolv și problema asta o dată pentru totdeauna.

Acum câțiva ani am auzit prima dată de IPL, și apoi de SPL, amândouă abrevierile referindu-se la epilarea definitiva cu lumina pulsată (un fel de raze laser). Este cea mai eficientă metodă de epilare, având în vedere că părul dispare încet - încet după câteva ședințe și nu mai ai nevoie decât de câte o ședință de întreținere din când în când. Este o metodă aproape lipsită de dureri, zic aproape pentru că acele impulsuri care distrug rădăcina sunt și ele dureroase la început. Însă apoi chiar merită, singurul inconvenient fiind costul destul de ridicat al acestei operațiuni făcute într-un salon profesional.
În prima fază se pregătește locul pe care vrei să îl epilezi, răzând toate firele de par. Știu, e cam ciudat să folosesc iar o lama, având în vedere că am zis că voi scăpa pentru totdeauna de acest instrument odios. Însă mă tem că acum chiar este necesar. Astfel fascicolul de lumina va "vedea" mai bine rădăcina și va putea distruge foliculul de par. Cu cât firul este mai gros și mai închis la culoare, cu atât mai eficientă este epilarea IPL. Dacă firul de par este foarte deschis, blond, iar rădăcina subțire, nici măcar nu se recomandă a se folosi epilarea definitivă pe acea porțiune.

Bun, m-am înarmat deci cu răbdare (pentru că este nevoie de mai multe ședințe de epilare, cel puțin 10 pentru a scăpa de tot de păr pe o anumită zonă) și mi-am achiziționat un abonament. Să explic puțin de ce este nevoie de mai multe ședințe: pentru că firele de par cresc diferit și se află în diferite faze în momentul când se aplică fascicolul luminos. Sunt trei etape de creștere a firului de păr  - anagen, catagen și telogen. În prima firul crește efectiv, în următoarele două stagnează. Epilarea afectează firele de par aflate în etapa anagenă, deci trebuie administrate mai multe ședințe pentru a putea fi sigura că vei "prinde" toate firele de par în faza anagenă. Rezultatele apar chiar și de la prima ședință, însă devin cu adevarat vizibile după 4-6 ședințe. După 10 însă, din trei în trei săptămâni, ar cam trebui ca firele să dispară. Cu cât firul este mai închis la culoare și pielea mai albă, cu atât mai bune sunt rezultatele. Dar chiar și așa, tot mai este nevoie de câte o ședință de întreținere o data la 4-6 luni, pentru firele rebele cu un ritm de creștere diferit.

Și acum să vă povestesc ce mi s-a întâmplat. Eram fericită, tocmai terminasem 3 ședințe și rezultatele se vedeau binișor. În sfârșit scăpam pentru totdeauna de acel par dezgustător!
Eram într-o zi de luni la birou, tocmai începuse o nouă săptămână și printre proiecte și deadline-uri eu ma gândeam deja la programarea pe care o aveam pentru miercuri la epilat. Lucram la un proiect important ce se desfășura jumătate în Romania, jumătate în Cehia, iar colega mea Elena trebuia să  meargă în Cehia miercuri pentru o prezentare importantă. Numai că luni seara ea a început să se simtă rău și să aibă febră. Marți dimineața deja a trebuit să se interneze, cu diagnosticul varicelă. Și atunci mi s-a spus să-mi fac de urgență bagajele: a doua zi plecam în Cehia pentru 3 săptămâni!

Oare ce să fac mai înainte? Mai am oare timp să spăl, să calc, să aranjez tot? Dar cum rămâne cu epilatul? Și atunci o prietenă mi-a recomandat soluția ideală salvatoare: epilatorul IPL SILKN SENSEPIL. Un aparat micuț, portabil, pentru epilarea HPL (la domiciliu), Și așa am scăpat de stres și de programări. Datorită lui n-a trebuit să mai aștept după programarea la salon, iar epilarea definitivă a devenit o plăcere.

Articol scris pentru SuperBlog 2014

duminică, 16 noiembrie 2014

Omul, acest "animal" social și "comunitar"


Dintotdeauna m-au atras comunitățile. Încă de când eram mică, la grădiniță, tânjeam să fiu împreună cu  ceilalți copii, să mă joc cu ei, să mă știu acceptată și plăcută de acel grup. A continuat și în scoală și în liceu aceasta dorință, numai că încet-încet am învățat să aleg, să vreau să fiu împreună cu cei asemeni mie, cu care aveam aceleași idei și împărtășeam aceleași pasiuni.

Într-o vreme, în adolescență, dorința de face parte integrantă dintr-un grup era atât de puternică încât m-am surprins făcând lucruri care nu mă defineau sau care nu-mi plăceau neapărat doar pentru că și grupul meu le facea și erau văzute ca fiind “cool”. Și apoi m-am oprit și am stat să mă gândesc: de ce? Atunci Abraham Maslow mi-a răspuns la acesta întrebare cu “faimoasa” sa piramida: pentru că dorința mea de acceptare socială era atât de mare încât trecea înaintea altor dorințe. Se pare că aceste nevoi sociale și de apartenență la un grup sunt totuși pe al treilea loc după cele primare și cele ce țin de siguranța personală.

După anul 2000 s-a produs o explozie în ceea ce privește numărul de conexiuni și accesul la Internet. Odată cu acest lucru, au apărut programe și platforme prin care două persoane aflate în părți diferite ale lumii puteau să comunice, în scris, online. Apoi am comunicat audio-video; cine mai avea nevoie de telefon (fix sau mobil) când puteam să trimit un mesaj instant către persoana respectivă? De ce să mai cuiva trimit poze dintr-o excursie, când puteam să le dau “share pe Facebook”?

Astfel că utilizatorii de Internet au creat un mediu de întâlnire, sub forma unor platforme de socializare. A fost o vreme când am agreat platformele de socializare de tip forum. Asta s-a întâmplat, recunosc, datorita prietenului meu, pasionat de specificul auto. Era motivat de pasiunea pentru automobile și de tehnică în general. La primele forumuri nu am aderat cu un scop anume, ci doar din curiozitate. În scurt timp am depășit nivelul ăsta și am devenit interesată. Interesată de conținutul nou postat de alți useri, dar voiam să aduc și eu experiențele mele, să mă fac cunoscută și acceptată. A fost o perioadă când toți utilizatorii preluau știri auto de pe site-uri străine, le făceau un rezumat și le postau pe forum, cu tot cu poze și sursa informațiilor. Altfel spus, printr-un forum specializat pe auto, să spunem, am reușit să alcătuim un fel de bibliotecă online. Un loc unde o persoană care avea o întrebare sau o problemă punctuală putea intra și găsi un răspuns. Dacă problema exista, dar nu se cunoștea cauza, membrii forumului cu ceva experiența expuneau păreri asupra cauzei și împreună se ajungea la o soluție. În momentul în care membrii forumurilor au început să interacționeze au început să se formeze grupuri și comunități cu interese și hobby-uri asemănătoare. Cel mai interesant lucru mi s-a părut faptul poți avea parte de o discuție cu persoane din toate păturile sociale fără ca asta să conteze într-un fel anume când există o pasiune comună puternică. Contribuția la un forum era și este benevolă. Mulți membrii s-au implicat și au conceput tutoriale despre diferite probleme întâlnite.  Această formă de asistență tehnică ar fi fost răsplătită financiar în mediul offline, însă în online a fost făcută cu drag, fără nimic altceva decât …pentru recunoaștere și respect în cadrul grupului.


Sub protecția unui pseudonim, oricine putea posta aproape orice pe Internet. Și totuși, dincolo de pseudonime s-a trecut atunci când s-a ivit ocazia ca o comunitate din online să se întâlnească în realitate (sau offline ca să păstrăm terminologia). Și atunci au apărut întâlnirile. Întâi timide, în  parcări, între câțiva membri. Apoi din ce în ce mai numeroase - la munte, la mare, în Bulgaria sau în Ungaria. De multe ori locația nu a contat atât de mult cât contau persoanele prezente. Fără să vrei, începi să-ți imaginezi cum ar putea să arate o anumită persoana cu care ești obișnuit să relaționezi online foarte des,  iar când te întâlnești cu ea poate fi conform așteptărilor sau total diferită. Astfel utilizatorii obișnuiți au ajuns să-și dea mâna cu administratorii unui forum, sau cei mai înverșunați combatanți dintr-un forum ajung să stea la masă împreună. Întâlnirile ocazionale s-au transformat în întâlniri săptămânale. Un exemplu concret ar fi Daewooclub &Chevrolet Club unde și acum se organizează întâlniri săptămânale în București. Au fost perioade când în toate orașele mari din țară existau întâlniri săptămânale, iar cele naționale se organizau de 3-4 ori pe an. S-au legat prietenii și legături mai strânse decât m-aș fi așteptat. Oameni care nu s-au văzut niciodată, dar care au comunicat în mediul online, în momentul când s-au întâlnit față în față au avut senzația că se știu de-o viață. De notat este că fenomenul forumurilor auto (și nu numai) a avut același impact în orice parte a lumii, dorința de formare a comunităților a fost aceeași. Am legat prietenii frumoase și am multe amintiri extraordinare din acele perioade. Și, deși în timp s-au schimbat pasiunile, unii oameni de care am rămas legată continuă să facă parte din viața mea în continuare.

În timp, forumurile auto generale s-au împărțit în forumuri mono-marcă sau chiar forumuri dedicate unui singur model de automobil. A apărut astfel fenomenul de “nișă”. Această departajare a făcut ca frecvența accesărilor să scadă iar membrii s-au împrăștiat care pe unde au avut interese sau mai mulți prieteni.

La ora actuală platformele online de tip forum nu mai au același trafic, site-urile de socializare Facebook și Google + au făcut ca majoritatea utilizatorilor să își formeze grupuri de prieteni și să petreacă timpul în fața monitorului dând click-uri la nesfârșit pe butonul de refresh. Partea bună a acestei migrări este faptul că multe comunități (forumuri auto sau nu) și-au făcut pagini pe Facebook spre exemplu și membrii se întâlnesc în continuare, ba chiar organizarea se face mai rapid și mai simplu. Iar promovarea unei comunități sau a unui eveniment este mai ușoară.

Dincolo de forumuri, la un moment dat am descoperit mirajul jocurilor de strategie în rețea sau online. Fără să ne cunoaștem personal, m-am trezit deodată că vorbesc ore întregi cu persoane din toată țara, apoi din toată lumea. Și de aici am ajuns încet-încet să mă intereseze să cunosc persoana ascunsă în spatele acelui pseudonim.


Am și amintiri plăcute, precum și neplăcute din acea perioadă. Voi da singur exemplu: prin anul 2007 descoperisem un joc de strategie numit “Triburile”, jucat dintr-odată de mai toți prietenii mei de atunci. Scopul era să ne organizam într-o comunitate, să creștem și să cucerim alte sate, altfel încât să devenim cel mai tare trib. Era un joc de strategie și bătaie, nu avea cum să fie ceva pașnic. Și a generat pasiuni destul de “aprinse” în acea perioada. În scurt timp, varianta românească nu-mi mai ajungea. Am ajuns astfel la Tribal Wars și am început să fac echipă cu tineri din întreaga lume. Și am devenit oarecum obsedată de acest joc, neglijând interacțiunile offline. Iar de aici relațiile personale au avut de suferit.

Îmi amintesc bine o astfel de întâmplare. Era 1 ianuarie, abia trecuse Revelionul. Eram cu prietenul meu la munte la odihnă și relaxare, dar luasem cu mine evident și laptopul, doar aveam un joc de coordonat. Ajunsesem chiar șef de trib, o mare distincție și onoare, iar mulți oameni îmi ascultau comenzile. Și totuși, în acea fatidică zi când toată lumea era adormită după chef, m-am trezit cu sute de atacuri. Era o acțiune bine pusă la cale de un trib dușman și au ales special acea zi când vigilența era la cote minime. Ce a urmat? Au urmat cam 6 ore de strategie și regrupare din partea mea, când evident am fost total absentă din viața reală. Să vă mai spun că aveam program de schi cu prietenul meu și el m-a așteptat oră după oră, la început răbdător, iar apoi din ce în ce mai iritat? Iar asta a culminat cu o mare ceartă, iar laptopul meu a sfârșit trântit de podea și făcut bucăți. Asta așa, ca să mă învăț minte să apreciez ce e mai important în viață. Și atunci abia am început și eu să realizez ce mare greșeală făceam, însă nu am fost destul de puternică sau hotărâtă să renunț la jocurile online.

Am continuat să mai joc încă o perioadă (intre timp, după scandal și după promisiunea mea că o s-o las mai ușor primisem un nou laptop cadou). Am început însă să pun mai mult preț pe oameni și mai puțin pe joc. De la co-echipierii mei internaționali am aflat atunci de rețeaua de socializare Facebook – m-au invitat să ne facem un grup și să vorbim acolo. Era ianuarie 2008 și în România nu știam pe nimeni care să folosească Facebook-ul pe atunci; mi-am făcut cont doar pentru a fi aproape de această nouă comunitate și îmi foloseam contul strict pentru asta. Abia din 2009, când rețeaua a început să fie cunoscuta și în România, am început să îmi găsesc și prietenii pe care îi știam din viața reala. În scurt timp, mai în glumă mai în serios, a apărut zicala “dacă nu ești pe Facebook nu exiști”. Utilizarea Facebook mi-a facilitat contactul cu colegi din școală sau liceu, persoane pe care altfel mi-ar fi fost greu să le contactez. Și asta deoarece în majoritatea cazurilor pe platformele de socializare actuale utilizatorii folosesc numele lor real. Au urmat apoi rând pe rând Google+, Twitter și alte  platforme de socializare. O rețea care m-a atras în mod special a fost LinkedIn, datorită specificului profesional avut. Aici am putut să aflu noutăți despre firmele care mă interesau și să intru în grupuri profesionale de discuții.

Recent am descoperit Komunomo, o platformă de socializare pe care te poți loga direct cu contul de Facebook sau Google și unde discuțiile sunt structurate pe diverse teme de interes. Aici postările se pot evalua în 6 moduri diferite în funcție de reacția sau starea pe care ți-o transmit. La fel, activitatea ta ca utilizator se poate evalua în același fel. Această platformă de socializare poate fi asemănată într-un fel cu un forum deoarece discuțiile pleacă de la o anumită temă dar pun accent pe impactul asupra utilizatorilor. Până acum evaluarea unei postări se făcea numai în mod pozitiv, dau un like sau dau un plus sau apăs pe un buton prin care apreciez, dar acum pe Komunomo poți să evaluezi o postare și în mod negativ. Cred că dezvoltarea acestei platforme de socializare va schimba un pic lumea perfectă pe care și-o creează unii utilizatori cu ajutorul Internetului.

Cunoașteți dictonul “Nu există pădure fără uscături”? Ei bine, așa s-a întâmplat și în mediile online de care vă vorbesc. Pe majoritatea forumurilor au apărut persoane, de obicei sub 14 ani, care se pretindeau adulți sau dacă nu, oricum persoane cu o vârstă mult mai mare. Găseau pe Internet imagini cu case și mașini pe care le foloseau în ideea de a convinge. Problemele de exprimare în scris și modul de gândire în general îi dădeau de gol. Fenomenul s-a dezvoltat atunci când au apărut site-urile gen Hi5, Facebook, Twitter, Google +, tocmai pentru că ofereau posibilitatea construirii unei imagini perfecte, o mască practic. Purtând această mască, utilizatorii au intrat într-un cerc vicios. Odată promovată o mască perfectă nu au mai putut renunța la ea, întâlnirea în offline a ieșit din discuție pentru că masca asta nu părăsea calculatorul. Utilizatorul online cu un profil perfect pe Internet, cu postări la modă, cu citate celebre a avut toate șansele să devină un utilizator offline timorat, retras, incapabil să poarte o discuție.

În prezent cred că am reușit să ajung la un fel de echilibru, datorită tuturor experiențelor descrise mai sus. Îmi place socializarea online, însă nu îi mai găsesc rostul dacă nu este dublată de o interacțiune reală. Altfel spus, chiar dacă ajung să cunosc online niște oameni, trebuie neparat să prelungesc această cunoaștere în realitate. Altfel mi se pare că nu are rost și nu este o cunoaștere adevărată. Și invers, cu prietenii mei pe care îi cunosc din viata reala îmi place să interacționez și online pentru că este un mijloc mult mai rapid și comod. Dar în niciun caz n-aș înlocui acum experiența reală cu una simulată într-un mediu virtual. Altfel spus, sfatul meu este: e foarte bine să faceți parte dintr-o comunitate online, însă pentru o experiență reală încercați să mergeți mai departe de un ecran, încercați să cunoașteți cu adevarat persoanele cu care discutați și cu care vi se pare că aveți lucruri în comun. Cine știe, s-ar putea să fiți surprinși mai mult decât plăcut :). Iar dacă nu, măcar veți ști să nu va faceți iluzii, pentru că de multe ori lucrurile virtuale nu sunt chiar ceea ce par.

Și acum vă las și fug în viața reală. Sub deviza “Put brain in gear before engaging mouth” vă transmit salutări din offline!


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014, răspunzând frumoasei provocări lansate de cea mai nouă comunitate, Komunomo.


joi, 13 noiembrie 2014

O poveste dulce-amară cu final energizant

Bine ați venit în Ținutul Nordic, acolo unde zilele și nopțile țin câte 6 luni! E un ținut aspru și neprietenos, dar de o frumusețe sălbatică, ce iți taie răsuflarea. Locuitorii lui sunt oameni dintr-o bucata, harnici dar scumpi la vorba și nu prea deschiși față de străini. Ei se îndeletnicesc cu pescuitul la copcă și cu vânătoarea de urși polari și foci. În ziua polară, care ține jumătate de an, bărbații pleacă la pescuit și lipsesc și săptămâni întregi de acasă. Femeile stau acasă, au grijă de copii și pregătesc carnea pentru provizii. Seul de focă este foarte căutat și valorează mult. Iar când vine noaptea polară, bărbații stau mai mult acasă și se îndeletnicesc cu reparatul armelor și înnăditul năvoadelor. Ies și atunci la pescuit și la vânătoare, dar mai mult pe lângă casă. În restul timpului deapănă povești la gura sobei despre întâmplările prin care au trecut la vânătoare sau la pescuit.

Nopțile polare au un farmec aparte dat de Aurora Boreală. Acest fenomen reprezintă spectacolul naturii, darul ei către acest popor harnic și aspru. Aurora Boreală iți taie de-a dreptul răsuflarea, este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poți vedea pe acele meleaguri depărtate. Uneori vin și străinii să o admire, dar locuitorii Ținutului Nordic nu sunt prea prietenoși și dornici să intre în  contact cu ei.

Regele Lars e un rege bun și drept. Împreună cu Inga ei domnesc în acest ținut și au grijă de locuitorii lui. Deși grea, viata e frumoasă și liniștită în general în Ținutul Nordic. Dar nu acum. Acum este jale mare și toți locuitorii sunt ca într-un fel de doliu. Toată lumea este mâhnită și vorbește putin. Motivul nefericirii este nenorocirea întâmplată Prințului Sven, fiul regelui. Sven este un tânăr blond și atletic, cu un fizic de zeu nordic. Pe lângă înfățișarea frumoasă, el a moștenit caracterul nobil și hărnicia părinților săi, și este unul dintre cei mai vrednici tineri din ținut. Este curajos și nu se dă în lături de la nimic. El este primul care organizează expedițiile de pescuit, primul care sare în ajutorul cuiva care are probleme. Însă acum două săptămâni s-a întâmplat o nenorocire. Prințul a ieșit împreună cu prietenii lui, s-a dus la vânătoare și s-a rătăcit de ceilalți. Prietenii lui l-au găsit după câteva ore de căutări, cu privirile pierdute departe în zare, către frumoasa Auroră Boreală. Nimeni nu știe ce i s-a întâmplat cu adevarat atunci, însă din acea zi prințul a căzut într-un somn adânc ca de moarte. Au încercat cu toții să-l trezească, regele a chemat cei mai iscusiți vraci din împrejurimi, dar în zadar. Prințul e cufundat în somn, însă respiră normal. Pentru a-l ține în viata părinții lui îi dau tot felul de întăritoare, inclusiv un ceai energizant special făcut din plante de tundră. E un ceai plin de vitamine destinat să îl țină în viață până când se va produce o minune și acesta se va trezi.

Mâhniți peste poate, părinții lui au dat sfoară în ținut că îl vor recompensa pe cel ce le va trezi fiul și îl va aduce înapoi în viața lor. Toți locuitorii au început și ei să caute care mai de care remedii, pentru că toată lumea îl iubește pe Sven și își doresc să se trezească și totul să fie la fel ca mai înainte.
După zile de rugă și așteptare, o fată frumoasă apărută ca de nicăieri se apropie de castel. Nimeni nu știe de unde a venit și cine a chemat-o, însă vestea despre nenorocire se răspândise în toate cele patru zări. Străjerii o primesc cu neîncredere și ea cere să fie dusă la rege, pentru că știe un remediu care ii va aduce fiul înapoi din acest somn adânc. Regele vine, se uită tot cu neîncredere la ea și clatină din cap. Îi cere să îi arate despre ce e vorba, iar fata scoate o punga plina cu boabe parfumate de culoare maronie. Îi cere încuviințarea regelui să îi arate leacul iar regele accepta, prea disperat ca să refuze vreun ajutor. Fata încredințează boabele slujitorilor și le dă indicații cum să le zdrobească și să le macine.

După ce ajung pulbere, fata scoate de sub mantie un ibric, îl umple cu apa și îl pune pe foc. Și apoi adaugă câteva lingurițe din acea pudră și așteaptă ca amestecul să  fiarbă. Când acesta dă în  clocot, oprește focul și îndulcește licoarea obținută. O aromă necunoscută se risipește în sală și toată lumea o inspiră cu încântare. Fata înmânează regelui o cană cu această licoare parfumată, regele gustă și deodată se simte revigorat. Dă ordin să i se dea să bea din ea și lui Sven, cu multă atenție. Și minune – Sven se trezește clipind ca după un somn obișnuit. Toată lumea izbucnește în urale, iar regele o îmbrățișează cu mult drag pe fata. O întreabă ce este leacul magic și ea ii răspunde: "Nu e magie, e doar cafea. E cea mai bună băutură energizantă pe care o cunosc, bună pentru trup și  pentru suflet…"

Țrr, țrr, țrr! Ceasul se încăpățânează să mă trezească. Deschid ochii fără chef și observ că e ora de trezire, trebuie să mă pregătesc din nou să mă duc la birou pentru o zi normală de muncă. Dar parcă nu vreau să mă despart de povestea din visul meu…visam atât de frumos! Noroc cu cafeaua, îmi trece un gând răzleț prin minte, ea mă va ajuta să revin la realitate…

Mă târăsc cu ochii pe jumătate închiși până în bucătărie căutând vechiul meu ibric și dau cu ochii de noua "jucărie" primită în ajun de ziua mea – un expresor de cafea nou nouț și strălucitor. Atunci totul capătă sens și înțeleg de ce am avut acel vis – stătusem până târziu să mă joc cu el, încântată ca un copil de ultima jucărie apărută în magazine. Și nu orice jucărie, expresorul meu este un expresor Philips profesional! Mi-l dorisem cu mult timp în urmă și colegii mei știau asta pentru că tot aminteam de el la birou în pauzele de cafea. Și drăguții de ei, mi-au cumpărat unul de ziua mea dintr-un magazin online de expresoare unde au găsit o ofertă excelentă. Am cei mai buni colegi din lume!

Sa vă mai spun că sunt fan cafea? Nu cred că mai e nevoie. Cafeaua are atâtea beneficii de nu mi-ar ajunge spațiul să le enumăr pe toate. Dar câte ceva tot vă voi spune. Ea stimulează memoria și capacitatea de reacție, are proprietăți antioxidante (și se pare ca dintre toate cafele, cea expresso are cel mai mare randament), favorizeză digestia și procesul de slăbire, poate reduce apariția unor anumite tipuri de cancer, elimină celulita, alungă migrenele și stimulează activitatea fizică intensă.  Dar cel mai mult iubesc că, datorită ei, sunt mereu fresh și în formă în fiecare zi la birou.

(Sursă poze: Pinterest si flickr)


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2104.