marți, 28 iunie 2011

Poezie Ardeleneasca - Exces de sinceritate

- Apoi, dragă Mărioară,
Am tot stat şi m-am gândit:
Io, duminică, pe sară,
Vin cu tata în peţit!
- Înainte de-a mă cere,
Musai, dragu' meu, să-ţi zic
Că nu-s fată, mi-s muiere...
Nu vreu rostu' să ţi-l stric!
S-o n'tâmplat la vremea sapei,
Noaptea, când veneam din Ştei.
Coboram pe firul apei,
Când, m-am pomenit cu trei...
M-au ajuns la Fundătură ,
Şi m-au dezbrăcat pe loc,
Mi-au pus o năframa-n gură
Şi tăţi tri'şi bătură joc...
- Numa' spune-mi-i degrabă,
Că pe tăţi îi trag prin şiş!
- Păi, nu-i ştiu, Ioane dragă,
Era noapte, n-auzişi?...
O umblat şi bietu' tata,
(Şi tu ştii că el nu bea),
Ba-ntr-o crîşma, ba în alta,
Doar-doar o afla ceva...
Zile au trecut destule,
Şi nimica n-o aflat...
Da' io zic că, după... scule,
Nu-s de pe la noi din sat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu