vineri, 30 decembrie 2011

Chuck Norris ♥ Europe

         Din totdeauna SUA au încercat să-și facă o imagine de super-putere mondială. De aceea au tot luptat în fiecare an din 1900 până azi (detalii într-un articol viitor). În ultimii ani, odată cu dezvoltarea Internetului și rețelelor de socializare s-au gândit să promoveze un simbol: Chuck Norris.
          Astfel au apărut tot felul de bancuri care să-l pună pe actor într-o lumină favorabilă, un fel de ultra-erou. O forță mai tare decât orice altă forță din Univers.
          Puțini sunt însă cei care știu că, din cauza crizei economice mondiale, Chuck Norris a părăsit Statele Unite și s-a mutat în Europa. Deși, a fost pozat în mai multe locații de pe bătrânul continent acesta a declarat fie că se află în vacanță fie că are filmări.
.
           Agenții secreți de la IMF au reușit totuși să obțină dovada clară că Chuck s-a mutat mai aproape de noi, în Macedonia, chiar.
           Misiunea de obținere a acestei dovezi va fi dată publicității la finele anului 2012 cu ocazia sfârșitului lumii. Aceasta va fi ecranizată într-un lung metraj intitulat: Misiune imposibilă 5. Noutatea va fi reprezentată de faptul că toți agenții vor avea fețele cenzurate pentru a se proteja de răzbunarea lui Chuck Norris.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu