duminică, 10 februarie 2013

RSS PUB – Blogger’s home

Aseară s-a deschis RSS Pub. Altfel spus mult așteptata cafenea a bloggerilor.

Cum nu puteam rata ocazia de a mă reîntâlni cu lumea 2.0 am fost și eu prezent. Mai ales că locația e bine poziționată și ușor accesibilă.

Am gândit inițial această ieșire ca un prilej de a mă revedea cu bloggerii. Vederea pubului trebuia să fie un bonus. Bloggerii nu prea sunt influențați de locație decât dacă sunt dați dintro parte-n alta (vezi Blogmeet 1/2013).



Dar nu a fost așa. Am fost întâmpinați cu mare căldură de Victor care a fost foarte dornic să ne arate localul. Și a ținut să-și ceară scuze că nu a pus perdeaua. Dacă nu zicea noi nici n-am fi observat că lipsește. Așa am băgat de seamă că a ales una potrivită. Ne-a arătat omul unde va fi studioul radio și apoi am mers să vedem cât de bine e aprovizionat barul. Că vorba aia, vizitatul face sete (nu era o vorbă? E acum). Frigiderul era plin. Cu băuturi, nu cu injurii aduse de altă lume. Mi s-a părut puțin ciudat că exact berea blogosferică lipsea de acolo, dar am trecut cu vederea și am trecut la o timișoreană.

Muzica a avut exact volumul potrivit, am avut și două reprezentații live (până am plecat eu) și lumea se simțea bine. Au fost și două numere de stand-up, destul de amuzante. N-am reținut numele celor doi, vă pot spune doar că primul e complexat că e mic (și la propriu și la figurat (if you know what i mean)) iar cel de-al doilea a cam încurcat numărătoarea. Probabil de la trac. Per total a fost ok, și lumea s-a distrat. Și a fost ceva popor.

Prețurile de la bar sunt extrem de accesibile, de parcă ar fi fost făcute special pentru bloggeri ( chiar au fost făcute pentru bloggeri, ca toată cafeneaua). Personalul este foarte prietenos și te face să te simți ca acasă. Se simte că s-a pus suflet în tot. Nu este doar un loc unde poți merge cu un amic blogger la o cafea (nu zic bere că se numește cafenea) ci este un loc unde te simți bine. Că bloggerii se adaptează e partea a doua. Dar aici te simți ca acasă. Sau mă rog, eu așa m-am simțit. Și voi reveni cu plăcere de câte ori voi avea ocazia.

Felicitări Victor! Ține-o tot așa !

L.E.: La cererea publicului, mai multe poze.

6 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Uite, am pus o poza. :) Vrei sa pun toata galeria foto cu tine?

      Ștergere
    2. Merci, sunt foarte reusite pozele, la unele am ras din cauza diferentei de calibru intre personaje si la altele pentru ca ai surprins niste ipostaze comice. Felicitari, esti un adevarat paparazzi :))

      Ștergere
    3. Mulțumesc. Nu pot să-mi asum meritul pentru toate. După cum vezi în multe apar și eu. Sunt făcute cu aparatul meu, de aceea sunt la mine.

      Ștergere
  2. ne vedem diseara la RSS PUB sa vedem meciurile ;)

    RăspundețiȘtergere