Amintiri din epoca de joacă

Am scris pe celălalt blog un articol despre lego și m-a apucat nostalgia. Știți cum e, o secundă te gândești la un lucru și parcă retrăiești clipe parcă de mult uitate.

Pe mine, jucatul de jocuri puzzle mă face să mă simt tânăr din nou. Nu că aș fi prea bătrân, dar parcă sunt din nou un copil înconjurat de jucării, fără grija zilei de mâine, fără responsabilități, fără permis de conducere, fără blog… și uite așa visul se transformă în coșmar și mă trezesc la realitate J.

Acum, lăsând gluma la o parte, parcă mi-e dor de vremurile de altă dată. Vremuri în care aveam împrăștiate prin toată camera jocuri cu lego siti, cu care construiam timp de 3 zile un lucru (care-mi venea mie în cap, așa, pe moment) ca apoi să-l dărâm în 2 timpi și 3 mișcări pentru că o nouă idee îmi răsărea în minte.  Și pe lângă satisfacția pe care o aveai când vedeai completă o nouă construcție, exista și exercițiul de imaginație permanent și interacțiunea dintre tine și joc.

Pentru că în jocuri culego ninjago te răzbuni pe piesele care în întuneric, în momentul în care calci pe el, devin cei mai ascuțiți ghimpi, dar când e lumină și le ai în mână se transformă în lutul de care ai nevoie pentru a crea ORICE.

Vouă nu vă e dor de copilărie? De jucăriile care v-au făcut mari?

Nu cred că există vreo persoană care să nu-și amintească cu plăcere de jucăriile care i-au animat ani întregi din viața preadolescentină.  Jucării care chiar dacă erai vesel sau trist erau acolo pentru tine și făceau ce voiai tu să facă doar pentru că asta era menirea lor pe acest pământ. Simplul fapt că existau alina singurătatea și îți deschidea o poartă către un nou univers în care puteai fi oricine și puteai face orice.