vineri, 28 martie 2014

O doză de căldură pentru zilele mai puțin însorite

Zilele reci au revenit și se pare că vor mai poposi o perioadă pe meleagurile țării noastre.

Cum cei de la rețeaua de termoficare cred că au oprit căldura, dată fiind data calendaristică târzie, pentru a tremura în case ca pe vremea comunistă, vă propun câteva soluții alternative, care ar fi mai ieftine și care vă vor ajuta să transformați casa voastră într-un cămin care vă primește cu căldură când veniți de la serviciu.


Acum, nu pot să generalizez, propunând un sistem pentru toată lumea, pentru că nu-și poate pune tot românul termoșeminee . Dar se poate orienta și poate alege soluția termică pe care o consideră potrivită atât pentru locuința sa cât și pentru bugetul familiei, pentru că trebuie avute în vedere și cheltuielile care vor fi generate prin folosirea soluției respective.

Chiar dacă găsești pome de căldură ieftine, sistemul de termoficare în sine poate costa destul de mult, făcându-te să te gândești de două ori înainte de această investiție. E drept, costurile în timp ale unei instalații cu schimbător de căldură sun mult mai mici, dar investiția inițială îți poate da bugetul peste cap.

O soluție la îndemâna tuturor ar fi montarea de centraletermice electrice. Sunt bune că nu mai depind de presiunea cazelor, pot fi automatizate mai bine, sunt mai sigure și automat mai confortabile. Însă costul energiei consumate poate atinge valori destul de mari încât să nu fie rentabile pentru zonele foarte reci.


O soluție la îndemâna oricui, special concepută pentru astfel de zile înnorate care nu au temperaturi extrem de scăzute, însă nici suficient ridicate pentru a nu afecta confortul termic, ar fi caloriferele electrice. Acestea se găsesc la orice supermarket și nu necesită niciun fel de instalare. E drept că pentru o iarnă normală nu rentează deloc, aplicându-se soluțiile mai sus menționate fără niciun fel de ezitare.  Dar pentru zilele mohorâte de martie, poate fi chiar util.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu