Ieri, duminică, am mers cu 2 colegi de la serviciu la muzeu. Ei vorbeau la muncă de această ieșire și m-am gândit că puțină culturalizare nu strică niciodată.
Așa că m-am dus la muzeu. La Muzeul de aviație. De zburat n-am zburat până acum, avioanele nu mă pasionează în mod deosebit, însă îmi plac stewardesele. Mă rog, mai mult una ca restul, dar asta e altă poveste. La muzeu nu aș fi putut vedea decât, eventual, istoria lor.
Primul lucru, când am intrat în curtea muzeului, o femeie de la poartă ne-a întrebat dacă mergem la muzeu sau la biserica. Am zis că la muzeu, și mi-a răspuns că e bine, pentru că biserica era închisă. Trecem peste șocul imens reprezentat de faptul că în povești, casa Domnului este mereu deschisă, și revenim la cel de atunci: De ce ar exista o biserică în curtea unui muzeu? Colegul Costin mi-a spus că e din cauză că acel muzeu, cu totul, ar fi de fapt unitate militară.
Apoi, mi-am dat seama că muzeul avea exponate și în curte. Și m-am mirat că nu sare nimeni să-mi ia bani pe bilete. Adică dacă te duci la târgul acela de vechituri din fiecare weekend, de la Valea Cascadelor ți se cer 2lei/ pers. la intrare, iar aici nu mă întrebaseră decât dacă vreau să merg la biserica închisă. Același Costin (doar el era cu mine atunci) vine din nou cu același răspuns pertinent: E unitate militară, n-au voie să ne ia bilet.
Și începem să ne uităm pe acolo. Primul lucru pe care-l vedem: una bucată camion URAL. (russian quality truck). O, dar nu era doar un camion. Avea pe el una bucată mare antenoi cu care cred că prindea nu doar bulgarii, cred că prindea și semnalul de la casca studenților care copiază la examen în Egipt. Era un ditamai camionul, genul de mașină care inspiră o imagine care spune că ești serios și nu trebuie să te ia lumea peste picior.
Apoi mai vedem noi niște rachete, niște tunulețe, mai multe antenuțe, până când, ajungem la tunuri. Tunuri d-alea adevărate, nu d-alea care se dau pe piața economică. Și astea, nefiind sigilate, fără vreun indicator cu Nu atingeți exponatele, fără camere, fără nimic; ne-am gândit să rotim de ceva la el. Și s-a mișcat. Mare ne-a fost surpriza să vedem că toate erau funcționale. Și ne-am urcat și ne-am minunat cât de ușor se manevrează o asemenea jucărie. Dintrun motiv anume, nu vreau să fac presupuneri, toate erau îndreptate cu țeava spre biserică. Acea biserică despre care aflasem anterior că este închisă. Poate unii s-au gândit s-o deschidă puțin, cu niște găuri de proiectil în perete.
Am văzut și o racetă pe care scria Școală. Neavând un ghid nu pot să-mi răspund dacă acel cuvânt indică destinația rachetei sau este ca la mașinile de școală de șoferi, o rachetă pe care învață lumea.. Eventual talibanii..
Una bucată camion ars, dar tot expus. Nu știu dacă a ars înainte, sau după expunere.
Am mai văzut și MIGul lui Bilu Viorel (căpitan comandor). MIG 29 Sniper. De unde știu al cui e? Nea caisă avea numele scris pe avion. Probabil să nu-l confunde, avioanele neavând plăcuțe de înmatriculare și armata română fiind dotată cu așa de multe aparate de zbor.
Mai erau expuse câteva elicoptere fără elice, o remorcă cu aspect ciudat (am căzut la comun acord că este de circ, fiind colorată alb-roșu) și alte avioane a căror perioadă de glorie a trecut.
În muzeul propriu zis sunt expuse mai multe exponate de mici dimensiuni dar, de data aceasta, cu descriere, în dreptul fiecăreia. Sunt tot felul de machete, și există chiar și un camion ZIL în mărime naturală, folosit la radiolocație.
Apoi, avansând în interiorul muzeului ajungi la un fel de tunel al timpului, care mi-a plăcut în mod deosebit, aducându-mi aminte de tinerețea comunistă.
O să las imaginile să povestească mai mult, și vă invit să vizitați muzeul pentru o experiență mai autentică. Mai ales că intrarea este liberă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu