joi, 26 iulie 2012

Legaturi misterioase

De-a lungul timpului, cam de cand am facut acest blog acum 2 ani, întotdeauna am încercat să cresc în ZeList. Și creșteam puțin câte puțin. Și mă uitam cum creșteau alții și mă consolam spunându-mi că e din cauză că sunt mai vechi în blogosferă.

Acum însă, am descoperit adevărul. Emil și-a făcut un nou blog, deci practic început de la 0. Și a urcat în 3 săptămâni pe 251. Vă miră acest lucru? Și pe mine. Așa că echipa mea de cercetători (și cercetătoare, că nu sunt rasist) a investigat acest aspect. Rezultatele au fost de-a dreptul uluitoare.

Dl drd, a semnat un pact cu piratul suspendat și cu mafia portocalie și astfel au fraudat ZeList-ul. Este de știut că dl Călinescu a fost văzut de mai multe ori în prezența domnișoarei Baltag, care a fost de câteva ori la Cotroceni, pentru postul de consilier prezidențial. Mai nou, Emil poate fi asociat și cu o amică destul de apropiată lui (stă la Iancului), membră de partid în Noua Republică.

Ca și dovezi ale celor spuse mai sus, puteți observa atât faptul că domnișoara Baltag are o categorie specială cu linkuri, dar și noua temă a blogului "european", în culorile partidului.

Nu mai rămâne de spus decât: "Rușine Dinu Patriciu!"





5 comentarii:

  1. Mai putea da link catre poza mea de pe fb cu basescu din 2007, mai puteai invoca articolul pro-basescu de pe blogul meu, ignorandu-l pe cel anti... Puteai face multe :)

    Articolul tau e slabutz. Ar trebui sa te duci la antena 3 sa inveti cum sa injuri pe Basescu mai tare.

    A , da, din cauza lu base ai scazut in zelist saptamana trecuta :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, normal. El e in spatele schimbarii de domeniu a google. Si poza aceea e veche, n-am vrut sa zic direct ca sunteti prieteni din copilarie. Articolul e scris in graba, merg la somn. Iar la antena 3 nu ma uit de fel, iar acest articol nu era impotriva lui Basescu, ci impotriva ta :P

      Ștergere
  2. Interesant tare acest topic al tau, poate iti va asigura o pozitie mai buna, multumim pentru post, iti suntem recunoscatori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest post este un pamflet si trebuie tratat ca atare. nu are menirea sa-mi asigure o pozitie mai buna, sau de a face politica ci doar de a crea putin umor. De aceea nici nu are tag-uri si am evitat pe cat posibil atat denumirile de partid cat si denumirile de oameni politici.

      Ștergere
  3. Lasa ZeList-ul, concentreaza-te pe Google PR :)

    Ai de la mine o nominalizare, dar si o leapsa ... dulce.

    Te bagi la leapsa sau la un comentariu?

    RăspundețiȘtergere