Obsesie

În luna iulie a anului 2012 nu se mai pune problema dacă ai facebook sau nu. E clar, (aproape) toată lumea are. Sintagma “Am facebook, deci exist!” nu se mai aplică. Poţi avea, dar să nu-l foloseşti deloc.  Şi atunci nu mai exişti. În mediul virtual, cel puţin, lumea uită uşor de tine.

Şi atunci ce te face remarcat şi spune clar şi răspicat: “ mai trăiesc şi încă în stil mare?” Sfântul check-in. Nu numai că te face “viu”, dar şi popular. E “semnalul de alarmă” care le spune celorlalţi că mai există un muritor printre ei. E cartea ta de vizită, asta te defineşte. Poţi să fii tu un mare boss care pune statusuri profunde şi poze mişto, dar ce boss eşti dacă stai toată ziua în casă? Oi avea tu Facebook, dar dacă nu-l umpli cu poze din diverse locaţii şi check-in-uri înseamnă că eşti antisocial. Slavă cerului, news feed-ul meu mă anunţă zilnic ce fac unii cam de vreo 4-5 ori. Nu cred că aş putea să dorm fără ştiu de X-ulescu  că a  făcut 2 paşi în ziua respectivă.

 I-aş împărţi pe utilizatori  în vreo 3 categorii.

1.      Cei rafinaţi:

Dau check-in, dar nu oriunde. În locuri mişto, precum cluburi, cafenele scumpe, la piscină (atenţie, nu ştrand) sau alte locaţii extravagante.  Întotdeauna sunt însoţiţi de încă vreo 575835 de persoane. Şi ce arăţi? Eşti popular, îţi permiţi să mergi oriunde, ai timp liber gârlă şi eşti o persoană cu pretenţii. Scrie Kulturhouse/ Turabo/Bamboo/Gaga pe tine în fiecare noapte de sâmbătă (mă rog, pentru unii sunt toate zilele săptămânii)? Scrie! Dar să o ştie şi restul lumii.

   2. Cei disperaţi

Obsesiv ne atenţionează că au o viaţă activă şi (cică) interesantă. Au check-in-uri penibile. Maniacii ăştia sunt de regulă cocălari, piţipoance. Dau check-in la Mc (wow, ai fost la McDonalds), KFC,  mall-uri, şcoală, casă sau la casele altora. De regulă, specifică în comentarii profunde ce anume fac acolo şi cu cine. Inevitabil, pentru fiecare check-in vin vreo 10-20 de like-uri. Şi observaţii inteligente. Ăştia sunt peste tot şi niciunde.

  3. Cei fără speranţă de salvare

Aia care strâng vreo 200  în câteva săptămâni. Mai nou, a devenit o modă să dai check-in pe strada X. Şi nu e orice stradă, e una de care nu a auzit nici dracu’. Serios, who cares? Dacă vrei să ieşi în evidenţă, măcar fă-o cu stil. Precum cei care nu dau check –in la Home (de parcă nu ar fi deja destul de penibil), ci la Palat sau Conac. Cazul extrem în lista mea a fost atunci când o mică hipsterită a anunţat lumea că s-a bagat în pat. Bine că nu a mai specificat şi cu cine, deşi eu le aştept cu nerăbdare şi pe cele cu WC şi sex la Y acasă. Foamea de a fi remarcat şi de a primi like-uri e mare.

Ok, şi eu dau check-in. Dar care e diferenţa? Nu dau la fiecare 5 metri parcurşi. Nu dau când sunt pe wc, nici de 100 de ori pe zi şi nici când sunt singură. Am strâns 24 de check-in-uri într-un an şi le includ pe cele în care mi s-a dat tag. Viaţă tristă...

Cu toate astea, ce-i prea mult  e tâmpenie. Check-in-ul  a devenit o „manie primejdioasă”. Bine că există buton de unfriend, spam sau block. Le prefer pe ultimele două.