Arta de a fi penibil

Cocktail-ul de culoarea căpşunii cu gust de jeleu topit şi vodka (deloc absolută) nu era rău. Oamenii se înghesuiau la bar pentru a savura această “magie” ce era disponibilă în 2 variante: alcoolic şi nealcoolic. În faţa mea era o mică scenă. Un singur cuvânt mi-a trecut prin minte si m-a făcut să tremur: Stripperi.

Eram la avanpremiera filmului Magic Mike, la Grand Cinema Digiplex, în Baneasa. Filmul s-a dovedit a fi atât de “uşor”,  exact cum mă aşteptam. Însă, la momentul respectiv, eu nu aveam în gând decât  popcorn-ul pe care speram să-l primesc pe gratis şi nu 5 pachete de carne dansatoare. I-am văzut pe dansatori undeva în capăt, “ascunşi” de ochii, pardon, mâinile nerăbdătoare ale publicului feminin. În drumul lor spre scenă au trecut pe lângă mine. Înalţi, bine-bine făcuţi, tuciurii, îmbrăcaţi clişeic  în poliţişti şi cu un logo mare pe spatele lor: TATTOO BOYS. Da, aveau şi nişte tatuaje, care probabil ieşeau la primul dus.

Primul nene care a urcat pe scenă a început cu nişte mişcări contorsionate şi cu nişte schimonosiri ale feţei încât mai degrabă părea constipat. Se încrunta  întruna şi parcă încerca să “pătrundă” în chiloţii audienţei. La fiecare mişcare a sa mă încruntam şi eu. Au urcat şi restul de băieţi. Unul dintre ei, săracul, era atât de pierdut, executa mişcările la 1 minut distanţă faţă de ceilalţi. Se credeau atât de sexy, scoşi aşa la indigo, dar eu nu voiam decât să strig “Gaaaaaay”. La un moment dat, primul nene (probabil boss-ul) a smuls 2 scaune din spatele scenei şi apoi le-a ridicat pe cele 2 piţipoance de la masa respectiva. Pe principiul “cui pe cui se scoate”, tot mi s-a părut destul de dubios că alea s-au nimerit fix acolo. Dar, deh, se potriveau, ambele sexe erau horror din punct de vedere fizic. Una era blondă, cealaltă brunetă, dar ce aveau în comun? Ţâţe gata să se spargă, nişte picioare ca nişte prăjine, tocuri mai înalte decât mine şi fard cât cuprinde. Erau foarte încântate că ele sunt “alesele” şi nu puteau să nu chiuie. Vreo câteva minute a durat tot acest “festin”. Nu, nu s-au dezbrăcat, era un show exotic, nu unul erotic. Plus, era ora 7 într-un mall.

Pentru mine a fost un spectacol grotesc. Nu am apreciat niciodată striptease-ul masculin. Ştiu că ar trebui să fie senzual, plăcut privirii, dar e dezgustător. Sunt tânără, nu sunt frigida şi nici nu am concepţii de mănăstire, dar ce poate fi atractiv? Băieţii ăia sunt atât de mult lucraţi ca să ajungă la idealul de perfecţiune fizică încât efectul este exact invers. Joaca asta de-a zeii este tâmpită. Filmul mi-a întărit şi mai mult părerea, trupurile bine sculptate, eternul “pretty face” nu mă pot face să am vreo reactie. Şi, serios, de ce ai vrea să fii stripper? Să fii tratat ca pe o jucărie a plăcerii, ca pe o “consolare” săptămânală,  un “one night-stand”,  când ştii foarte bine că ai termen de valabilitate. Eşti tânăr, frumos, de asta depinde salariul tău. Şi ieşi la pensie la 30 de ani. Plus, că trebuie să suporţi şi partea urâtă, satisfăcutul babelor.

Mie mi-e milă de cei care se folosesc de aspectul lor fizic pentru a obţine lucruri în viaţă. Se îmbată la început cu aprecierea şi atenţia celorlalţi, au senzaţia că sunt unici, că au atins pragul zeilor şi că ei sunt demni să soarbă  din nectar. Iluzia asta durează  îndeajuns de mult cât să le ia minţile. La primul semn de îmbătrânire cad în dizgraţie. Şi cel mai groaznic lucru este să fii respins. Sunt oameni, au sentimente. Însă, aşa se întâmplă  cu cei care pur şi simplu îşi etalează nuditatea: lumea nu vede dincolo de asta. Adică, primeşti ceea ce oferi.

Să fii dorit este minunat. Să fii dorit pentru fizicul tău este îmbătător. E bine când eşti beat. Apoi, te trezeşti şi ai parte de cea mai cruntă realitate.