Am mai scris despre RATB și în trecut, însă, dacă atunci criticam regia, acum am cuvinte de laudă. Nu multe, ca să nu li se urce la cap, dar suficient cât să-i încurajez să coninue procesul de civilizare început.
Eu circul cu RATBul zilnic (excepție făcând zilele în care nu ies din casă sau în care nu sunt în capitală). De câteva zile am observat o schimbare. Autobuzele (cele cu care mă mișc eu, nu mă pot pronunța generalizat) sunt mai libere. Vorbesc în special de 261, linie pe care intervalul de succedare a mașinilor este de 40minute în cursul săptămânii și de 90 minute în weekend. Acum imaginați-vă că după ce că vine rar, vine și gol. Motive ar fi două.
Primul motiv ar fi că nu toți cetățenii își permit să-și facă programul după orarul acestei linii. Ori preferă să meargă pe jos până la alt mijloc de transport în comun, ori preferă să folosească mașina/ bicicleta.
Al doilea motiv ar fi procesul de civilizare început de RATB pe care vreau să-l aplaud. În fiecare autobuz accesul se face pe la ușa din față, pe baza validării cardului de călătorie sub supravegherea unui controlor. Foarte frumos și corect. Este adevărat că e nevoie de mai multe persoane pentru a asigura acest control, dar procesul de civilizare a celor care circulă fără bilet e unul de durată și legea nu permite metode de corecție rapidă, cum ar fi folosirea unui bici (de exemplu).
Totodată, prezența controlorului asigură o validare a tuturor abonamentelor, fapt ce dă bine în statisticile lor și astfel va crește numărul de mașini de pe o anumită linie. Așa că dacă acest proces o să dureze, lucrurile se vor schimba. Călătorii corecți vor avea loc în autobuze și nu vor mai fi înghesuiți de tot felul de boschetari care circulă abuziv. Nu va mai exista acel miros pregnant de transpirație datorat umplerii peste limită a mijlocului de transport. Și în plus, călătorii vor fi mai bine dispuși.
Mie mi se pare foarte amuzant să fie 10 persoane într-o stație a unui autobuz care vine la 90 minute (stație unică a 261) iar când vine în sfârșit mașina, doar 3 persoane să urce, restul răzgândindu-se brusc. Sau o fi vreun nou sport de care eu nu știu...
Explica mai demult cineva de la RATB: daca toti ar valida abonamentul, atunci ratb-ul ar sti, in fiecare moment, cati oameni sunt in fiecare mijloc de transport. Si ar fi de bine. Eu insa nu validez niciodata, asta neinsemnand ca circul pe blat.
RăspundețiȘtergereAltfel, eu n-as baga deloc ratb in baneasa. Cine are bani de baneasa sa mearga cu taxiul/masina personala. Pana la mall baneasa e de ajuns (acolo ajung si cei care stau in pantelimon). Deci eu zic sa fii multumit cu acel ratb la 90 de minute :)
Baneasa e in sectorul 1. E normal sa am cel putin aceleasi drepturi ca tine, din sectorul 2. Dar nu inteleg in schimb de ce oamenii care locuiesc in afara Bucurestiului beneficiaza de serviciile RATB si mai ales de ce masinile vin mai des acolo ca la mine.
Ștergere