duminică, 13 ianuarie 2013

Blog meet 1/ 2013

După cum unii dintre voi știu, fie pentru că au citit pe undeva, fie că au participat fie că doar ne-au amenințat că participă, ieri (sâmbătă) a avut loc încă o întâlnire blogosferică.

Nu o s-o intitulez Mega Blogmeet așa cum a făcut Emil pentru că este normal ca la fiecare întâlnire să fie mai multe persoane ca la precedenta. Asta dacă nu se întâmplă vreun eveniment care să sperie din populația blogosferică participantă.



Se anunțaseră că or să vină vreo 37 plus 24 posibili. Din varii motive am fost în jur de 20. Locația, de această dată, a fost aleasă Open Pub. Inițial Minunatul voia să facem la Music Rooms dar cum nu era spațiu suficient a găsit această locație. Inițial mi s-a părut ok. E amplasat în apropiere de Dinamo și am și eu mijloace de transport mai directe. Că intervalele orare sunt tot aiurea, asta e partea a doua.

Ajung eu la ora stabilită la locul stabilit unde deja ne aștepta Părintele. Intrăm, spunem că avem rezervare și suntem trimiși către capătul celălalt al Pub-ului. I-am înțeles, nu poți pune bloggerii la intrare că sperii clienții. Am mers în camera în care ne-au trimis și surpriză: avea ușă către exterior. Apoi încă o surpriză: era încuiată. Decorul localului era unul relativ ok pentru persoane care veniseră acolo cu alt scop și nu pentru a observa locația. Dacă aveai un pic de spirit de observație, vedeai cum atârnă senzorii de prezență din tavan. Probabil de aceea era și lumina foarte difuză ... să nu observe lumea unde a intrat.

Dar bloggerii sunt creaturi sociabile în orice mediu așa că au profitat de prețurile relativ ok de la bar (era culmea la cum arată să aibă prețuri de restaurant) și s-au destins. S-a râs, s-au făcut poze, a fost voie bună. Dar cum totul are o limită, la ora 21 au venit cei de la Pub și ne-au zis să eliberăm respectiva sală că e rezervată pentru petrecere. Deci ei făcuseră o rezervare peste rezervarea noastră. Așa că ne-au sugerat să ne mutăm într-un hol. Iar acolo fiind spațiul strâmt se împiedicau de noi. Așa că atunci, cam jumate din noi au plecat. Eu l-am luat pe Spanac și am pornit către metrou, cu un gust amar. Am crezut inițial că e de la bere, dar era de la fumul și nesimțirea celor de la Open Pub.

Și ca să închei articolul într-o notă mai veselă, vreau să o felicit pe nașa care s-a gândit că bloggerii sunt pișcotari și a făcut o surpriză venind cu pișcoturi.
Sper ca evenimentul de aseară să-i determimne și pe cei care n-au mai scris de mult timp să lase impresiile la adresa localului măcar, dacă nu și ceva despre bloggeri. Ca să știe lumea înainte să meargă acolo la ce să se aștepte.

 Și ca să fie totul mai fun, o să editez articolul să pun poze când va publica Dienutza articolul ei. Așa, ca un stimulent :) .

21 de comentarii:

  1. Daca nici dupa atatea stimulente nu scrie nimic pe blog Diana, cred ca merita o bataie buna :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fără violență. Bloggerii sunt creaturi pașnice. O să ne folosim de blog să o determinăm să scrie. O menționăm în fiecare articol. :)

      Ștergere
  2. Intai o mentionam de bine. Daca tot nu scrie, incepem s-o mentionam pe cuvinte negative... pana scrie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu n-am zis nimic de cuvinte. Simpla mentiune la sfarsitul articolului: "a mai trecut inca o zi fara sa scrie Diana" e suficienta.

      Ștergere
  3. Foarte obiectiv. Poate ar fi bine ca Emil si cu tine sa postati articolele voastre chiar pe pagina lor de facebook.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu vreau sa para ca-mi fac reclama pe pagina lor. Daca vrea cineva sa le arate e ok, dar eu nu voi face asta. Plus ca am impresia ca blogurile lui Emil sunt mai relevante in cautarile google decat site-ul lor :)

      Ștergere
  4. Intre timp, pe facebook:
    Open Pub
    E trist sa vezi atitia oameni, ce au ca singura preocupare "sa dea cu bata"! E greu sa zambesti! mult mai usor sa injuri! unii, chiar nu pot mai mult!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Maaaaaaaaaaaaaaaaaaa, va omor pe toti . Nu vazusem postarea asta, sa stii. Si totusi am scris:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari! Ma gandeam ca nu ai vazut postarea. Mi-am dat seama ca ai ceva cu mine. nici pozele cu mine nu le-ai pus... :(

      Ștergere
  6. :))))) LOL
    Am poze cu tine? Nu am vazut niciuna.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bai astia doi negri din poza, nu vi se pare ca lipseste cineva din the dark side of the meet? Cine a zis de bataie fizica masochistilor? Bataie de cuvinte si comentarii :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa mai intreb daca le-ati lasat spaga? :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, nu.. avem o intelegere si le facem reclama. Noi scriem de ei, ei se vaita pe fb..

      Ștergere
  9. Ai de la mine o nominalizare dar si o leapsa explicativa.

    Te bagi la leapsa sau la un comentariu?

    RăspundețiȘtergere