Aseară, la invitația
MediaPro Distribution, am participat la evenimentul numit destul de sugestiv “A
taste of Hollywood”. Și chiar s-a simțit puțin din gustul hollywoodian al luxului și extravaganței.
De la covorul roșu așezat frumos la intrare,
așteptând vedetele și până la aranjarea frumoasă a restaurantului, toate au creat
o magie demnă de filmele americane.
Apoi, nu știu exact cine a fost
cu ideea, însă merită felicitări, Pavel Bartoș a sosit la microfon și cu umorul
său specific a reușit să binedispună toată audiența prezentă la eveniment.
A prezentat filmele ce urmează să fie aduse
anul acesta de distribuitorul numărul unu în anul 2012, MediaPro Distribution.
Distribuitor care a anunțat că de anul acesta va avea un contract și cu “fabrica de vise – DreamWorks”. Felicitări! E exact ce-și doresc cinefilii, mai multe filme bune.
Din principalele filme ce vor fi lansate în
perioada următoare fac parte Cod roșu la Casa albă (Olympus has fallen – cu Gerard
Butler, Aaron Eckhart și Morgan Freeman), care va fi lansat chiar de vinerea
aceasta, Mamaia (în regia lui Jesus del Cerro (HoHoHo) cu Valentin Teodosiu,
Stela Popescu), dar și mult așteptatele Hangover 3 și RED 2(Greu de pensionat,
cu Bruce Willis, Helen Mirren, Anthony Hopkins, John Malkovich și Catherine
Zeta-Jones). Un alt film al cărui trailer m-a impresionat, și de care nu
auzisem, este “Now you see me” (cu
Isla Fisher, Morgan Freeman, Woody Harrelson și Jesse
Eisenberg). De abia aștept să apară. Și
ultimul, dar nu cel din urmă, filmul de Oscar “Marele Gatsby” (cu Leonardo DiCaprio, Isla Fisher, Tobey Maguire). Se anunță un an bun din
punct de vedere cinematografic.
După o prezentare de nota 10 făcută de Pavel
Bartoș filmelor mai sus menționate, la microfon a venit Loredana, cu a ei trupă
Agurida Band. Nu încape nicio îndoială
că spectacolul a fost unul pe măsura așteptărilor, o muzică pe care chiar și
vedetele de la Hollywood ar fi fost dornice s-o aibă.
A fost o seară fenomenală. Felicitări organizatorilor, și la mai multe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu