Nu am vrut să
abordez subiectul acesta, dar din moment ce oamenii tot protestează la
Pungești (din 16 octombrie), consider că merită un pic de expunere online. Plus că nu vreau să
considere cineva că doar pentru că scrie andrew la numele blogului sunt de
partea americanilor.
Am spus-o și o
mai spun. Mie îmi place natura. Nealterată. Ăsta ar fi principalul motiv pentru
care sunt împotriva exploatărilor, atât la Pungești cât și la Roșia Montană. Decât să distrugem mediul, mai bine limităm
consumul de resurse. Dezvoltare durabilă.
Bine, există tot
felul de povești conform cărora exploatările sunt sigure, totul e frumos și o
să avem resurse mai ieftine și locuri de muncă și toată lumea o să trăiască
fericită până la adânci bătrâneți. Păi și dacă poveștile astea ar fi adevărate,
de unde au apărut zvonurile negative? De ce există dovezi ale distrugerii
mediului de către marile corporații de tipul Chevron?
Simplul fapt că
un șef de stat a început o campanie de conștientizare a efectelor negative ale
exploatării făcute de Chevron ar trebui să ne dea de gândit. Măcar aleșii ar
trebui să se gândească la faptul că viitorul urmașilor lor ar putea fi afectat
serios de o exploatare pe care ei eu au permis-o doar pentru că au fost încântați
de suma aparent frumoasă pe care au primit-o de la compania americană. N-o fi
Rafael Coreea, președintele Ecuadorului chiar atât de inconștient încât să
lanseze acuzații nefondate la adresa unei multinaționale de talia Chevron. E
clar că știe ce vorbește. E trist că a trebuit să polueze țara pentru a realiza
că exploatarea are un caracter nociv.
Dar noi putem
învăța din greșelile altora fără a simți pe pielea noastră daunele. Avem nevoie
de o firmă de consultanță mediu care să iasă și să spună: cei care au făcut studiul inițial sunt plătiți de
Chevron, exploatarea e periculoasă. Și dacă aceste vorbe vor fi susținute de un
studiu făcut de experți și mediatizate, mi-e greu să cred că vom mai asista la
aceste “lupte de stradă”. La momentul actual eu am senzația că văd un fel de ecranizare a vorbei: “când doi se ceartă, al treilea câștigă”.
Localnicii se luptă cu jandarmii,
iar americanii își bat joc de natura noastră.
Chiar așa de rău
intenționați să fie aleșii noștri? Sau e vorba de prea mult “cașcaval”? Se merită să ne batem între noi pentru profitul altora?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu