Tomis, a doua casă a lui Ovidiu

Toamna în Constanța este de obicei un anotimp al vremurilor boeme când soarele te mângâie cu razele lui calde dar nu te frige si când vântul adie ușor dar nu te mută din loc. Sâmbăta mă plimb de obicei pe malul mării și suprind prin obiectivul aparatului foto formele și nuanțele pe care apa le formează la mal.

Sursa: www.super-blog.eu

Atunci când urc înspre Piața Ovidiu, mă așez pe o bancă, scot cartea din geantă si umăr la umăr cu statuia poetului Ovidiu, citesc și admir marea.  Îmi termin capitolul, îl mai admir încă odată pe Ovidiu si imi dau seama ca îl și invidiez cumva, oare câte răsărituri o fi văzut el? Cu această intrebare plec pe Tomis, denumirea orașului Constanța pe vremea când s-a petrecut exilul. Strada Tomis pleacă din Piața Ovidiu și timp de vreo 300 de pași sau jumătate de oră de mers agale este presărată cu cafenele și baruri. Aici mirosul mării, scoici și alge, se îmbină cu mirosul de cafea proaspăt macinată si cu mirosul de vanilie de la o patiserie mică dar cochetă.

Aleg să mă opresc in ”Times”, aici găsesc întotdeauna ceva nou in meniu sau un decor mai special. Încă de la intrare văd că pe jos este o bandă neagră cu dungă galbenă intermitentă pe mijloc. Din loc în loc văd și sigla de la Editura ALL cu Strada Ficțiunii. Barmanul mă lamurește repede că dacă urmez strada cititul este obligatoriu. Strada Ficțiunii merge catre subsol un loc unde timpul se oprește in loc, unde lumina difuză formează un joc de umbre interesant pe arcadele de caramidă rămase de la fostele terme romane. Printre scaune, mese și canapele stau așezate rafturi de la Editura ALL care te îmbie la citit cu cărți din colecția Strada Ficțiunii – Secțiunea Contemporan. Comand un ceai verde și o porție de plăcintă cu mere și apoi mă ridic să mă uit curios spre rafturile cu cărți. E ocazia ideală de a mă mai pune la punct cu operele contemporane și pot să imi iau notițe pentru viitoarele achiziții. Îmi sar in ochi căteva exemplare din care vreau să vă recomand ”Nono” de Renata Carageani  asta dacă vreți părerea unor animăluțe despre lumea ce ne inconjoara sau ”Garsoniera din pădurea de macarale” de Dan Chișu ce prezintă povestea unui imigrant in România postrevoluționară.

Sursa: arhiva personala

Îmi termin ceaiul și plăcinta gândidu-mă la Strada Ficțiunii si sensul acesteia sau scopul până la urmă. Această stradă ar trebui sa fie cel puțin la fel de circulată ca orice stradă cosmopolita din centrul vechi. Pe Strada Ficțiunii mă pot întoarce în timp sau pot evada în viitor, cu cât circul mai intens cu atât voi cunoaște mai multe.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.