|
Sursă foto: Pinterest |
Nu știu alții cum sunt, dar eu întotdeauna am asociat
amintiri cu senzații, persoane cu sentimente și întâmplări din viață cu gândurile
la acea vreme. Iar oamenii pe care i-am cunoscut și care au fost sau sunt
importanți pentru mine i-am asociat cu o serie de amănunte poate lipsite de
importanță pentru alții, dar care pentru mine reprezintă enorm. Astfel, nu mă pot gândi la cineva drag fără să-i simt în nări parfumul, sa îi vizualizez în minte zâmbetul sau modul cum știu că mă privește când suntem doar noi doi, împreună.
|
Sursă foto: Pinterest |
Dintre toate acestea, parfumul este ca o carte de vizită.
Cunosc persoane care s-au îndrăgostit atrase de parfumul celuilalt. Pentru ele, acest miros
reprezintă un fel de promisiune că celălalt e într-un anumit fel, ca i se potrivește și
că reprezintă ceea ce caută. Nu știu dacă e mereu asa, însă pot foarte bine să înțeleg magia pe care un parfum o exercită asupra cuiva sensibil la asta. Am și
auzit declarații de felul: „Îmi place mult cum miroși. Cu ce ți-ai dat?’”. Replica
asta chiar a făcut subiectul unei
piese de teatru care îmi este dragă. Până la
urmă ține mult și de compatibilitatea dintre oameni, și dacă dragostea este
într-adevăr o reacție chimică dictată de feromoni, așa cum se spune, ei bine, atunci parfumul chiar are un rol bine definit în această poveste.
|
Sursă foto: Pinterest |
La început cel puțin dragostea se împletește cu atracția.
Iar atracția, pe lângă partea vizuală, are și o componenta olfactivă. Ma îndoiesc că te poți îndrăgosti de o persoană al cărei miros te deranjează. Și, deși de
multe ori e vorba de mirosul natural, uneori un parfum bun chiar face
diferența. Și devine pentru persoana dragă acel „ceva” care te definește chiar
atunci când nu ești acolo. Nu vi s-a întâmplat să simțiți pe pernă parfumul celui
drag după ce pleacă, sau sa îl cautați inconștient în mulțime doar pentru ca
ați simțit acel parfum din nou, chiar dacă e purtat de altcineva?
Pentru mine mirosul e un criteriu important de selecție. Nu
știu exact ce declanșează, dar știu că nu de puține ori mi-a venit să spun
cuiva: „Știi, îmi place cum miroși, ți-aș recunoaște parfumul dintr-o mie”. Și
de aceea caut mereu parfumuri care să mă definească, pe care să le simt ca se
asociază ușor cu cine sunt, cu care pot „rezona” din prima clipă când le-am
simțit.
În ceea ce mă privește, am schimbat destule parfumuri până acum, în funcție de diferite etape ale vieții, și chiar în funcție de
anotimp.
Chiar se recomandă sa ai mai multe parfumuri pe care să le folosești
alternativ. Folosind doar unul te obișnuiești atât de mult cu el încât ajungi să nu-l mai simți, să devină parte integrantă din tine. Problema este că de-aici se poate cădea ușor în excese. Există domnișoare sau
doamne care își „trântesc” o sticluță de parfum și nici măcar nu-și dau seama
că orice parfum, oricât de bun, devine deranjant în cantități prea mari. Un parfum trebuie sa fie
subtil, să îl simți doar când stai aproape de acea persoană și să te facă sa-ți
dorești sa te apropii și mai mult de ea.
|
ESCADA Sunset Heat |
Dacă aș povesti despre toate mărcile de parfumuri încercate până acum, în mod sigur nu mi-ar ajunge spațiul de scris. Am încercat
de toate,
fresh, florale, lemnoase sau
orientale. În funcție de momentul zilei, de
dispoziție și de locul în care mă voi afla aleg să port un anumit parfum sau nu. Însă acum mă voi opri la o marcă dragă mie, cu parfumuri predominant florale însă pline de personalitate, care pe mine
mă duc mereu cu gândul la vacanțe de vis, la plaje exotice, apusuri de soare pline
de magie și la petreceri pline de pasiune ce se întind până în zori. Este vorba de
ESCADA, o marcă pe care am
descoperit-o acum mai bine de șapte ani.
|
Sursă foto: arhiva personală |
Primul parfum primit din acesta gamă a fost Escada Sunset Heat, și chiar l-am primit de la iubitul meu într-o vacanță de vară. A fost o vară plină de pasiune, în care am descoperit prima dată insulele grecești, cu plajele lor minunate. Cum spuneam la început, eu am obiceiul sa asociez parfumurile cu întâmplări deosebite din viața, și în acea vară m-am îndrăgostit cu adevărat de acest parfum si de locurile minunate descoperite. Apoi, când m-am întors, l-am cautat iar si iar.
|
ESCADA Sexy Graffiti |
|
ESCADA Moon Sparkle |
După aceea am început să caut marca
mereu când plecam din țară, în magazinele duty-free, și mereu veneam cu o altă sticluță. Țin minte cât de încântată am fost când am descoperit parfumul Escada Sexy Graffiti în vizita mea în New York, la un preț mai bun decât era în țară. Iar apoi Escada Moon Sparkle într-o seară frumoasă petrecută în Austria. Astfel, fiecare parfum al meu a rămas asociat cu un loc minunat vizitat și cu persoana alături de care am avut norocul să trec prin această experiență.
Și asta s-a tot întâmplat de-a lungul câtorva ani, pana când am descoperit în sfârșit magazinele de
parfumuri online, Și atunci mi-am dat
seama ca ele reprezintă alternativa cea mai rapidă și eficientă. Și de atunci
dragostea pentru parfumuri și-a găsit și o componentă virtuală, asociată cu o nouă relație apărută pe Internet și cu tot ce a urmat după. Și de data asta sper să dureze o viață.
|
Sursă foto: www.facebook.com/OnlineParfum.ro
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu