luni, 10 decembrie 2012

Retrospectiva weekend

Și iată că a mai trecut încă un weekend, penultimul înainte de sfârșitul lumii, unul foarte încărcat cu evenimente. O să trec rapid în revistă principalele evenimente, ca să-mi conserv energia pentru noua săptămână care începe.

După cum am scris și în articolul precedent, sâmbătă a fost Gala Superblog. O ocazie excelentă să ne mai cunoaștem și noi bloggerii între noi dar și auzim cum suntem lăudați. Niciodată o laudă în plus nu strică. Spre surprinderea mea am fost destul de puțini, cu toate că la concurs anul acesta s-a înregistrat cel mai mare număr de participanți. Asta e. Buni și aștia care am fost. Am observat că bloggerii se exprimă mai ușor în scris decât verbal în fața unui public și astfel, emoționat fiind, a reușit Claudia Pătrașcu să-mi smulgă promisiunea că particip și la anul. Felicitări Claudia pentru reușită. O promisiune e promisiune și o voi onora.



Apoi, din cauza jobului n-am putut petrece timp în continuare cu bloggerii la teatru și în club. Sper că lumea s-a distrat și o să împărtășească impresii pe aici.

Duminica a început așa, mai leneș, pe la prânz. Încă încercam să mă conving că nu se poate ca cineva să facă un Summit pentru un joc virtual. Nu am reușit. După masa de prânz mi-am exercitat dreptul constituțional de a vota cine va trăi pe banii statului în următorii 4 ani. Țeapă, vine sfârșitul lumii.

După vot am mai prestat din nou servicii pentru americani, că doar nu e job ăla care te lasă să stai acasă în ziua a șaptea. Am plecat de acolo cu gândul că după 8 luni (sau cât o fi trecut de când l-am ratat) o să reușesc în sfârșit să văd "Ultimul corupt din România". Filmul era anunțat de ProTv la 20:30 așa că m-am învoit 15 minute pentru a nu pierde începutul. Dar... surpriză. Ediție specială de știri despre alegeri. Și abia după ce toată lumea a râs de mine că vreau să mă uit la un film care nu mai începe și după ce a trebuit să ascult cum Blaga încurcă discursul și dă cu pietre în propriul partid, la ora 22 a început și filmul. Dar a meritat așteptarea. Un film foarte bun. Nu la fel de bun ca primul, dar plin de răsturnări de situații și cu un final neașteptat. Foarte reușit.

Între timp a venit și iarna și a albit peisajul. Chiar mă gândeam azi că e destul de deprimant să fie 10 decembrie, la munte să fie strat gros de zăpadă iar în București să plouă. Bine că s-a remediat acest aspect.
Urmează o nouă săptămână cu un nou look.


P.S.: Pentru superbloggerii care au fost ieri și nu numai, pun aici pozele făcute de mine. Le aștept pe cele oficiale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu