duminică, 29 ianuarie 2012

Turism Romanesc

Cum weekendul meu de săptămâna aceasta a fost compus doar dintro zi, m-am hotărât să profit din plin de ea. Așa că, azinoapte azidimineață când am venit de la serviciu mi-am făcut niște mici pregătiri să dau o fugă până la munte, să văd dacă și acolo zăpada e la fel de albă. Și așa, după 8h jum de muncă, am dormit 2h jum și apoi, la 5:25 m-am trezit, ca să ajung la gară să prind trenul de ora 6:27. Personal Regio, că așa a vrut al meu frate, având în vedere că inter-regio ajunge cu numai o oră mai devreme și costă de 3+ ori mai mult ( 28 în loc de 8,5 ( RON) ).
Și a venit vremea îmbarcării. Trenul acesta nu mai semăna deloc cu personalul de altă dată. Poate nu am mai circulat yo de mult cu trenul, dar am fost impresionat plăcut. Adică acesta e cel mai ieftin tren cu care poți circula. Nu te aștepți la condiții. Dar acesta era un tren european. Modern, curat, cald. Și foarte silențios, nu se mai auzea sunetul acela specific de tren. Era ca un autocar. Nu-mi venea să cred că CFR-ul nostru a ajuns la asemenea standarde. Felicitări CFR!
La 9:44 (conform orarului CFR, eram prea obosit ca să notez exact ora, dar oricum, trenul a ajuns bine) am debarcat în Predeal. Stațiune românească ce nu necesită prezentare (pentru cei ce nu știu, e un fel de Vălenii de Munte, dar PE MUNTE ). Am ales Predeal (de fapt, tot fratemiu a ales) pentru că este stațiunea cu gara situată cel mai aproape de pârtie. La centrele de închirieri, tarifele erau cam așa:
30lei - Snowboard;
25lei - Ski-uri
10lei - Sanie.
Tarifele sunt PE ZI.
Snowboardul și skiurile se livrau  cu încălțările aferente.

Pe pârtie, am fost din nou surprins să văd că sunt "asaltat" de promoteri. Și în timp ce urcam, să am de unde să cobor (că d-aia urcă lumea pe deal, nu?),  am primit biscuiți Tuc și Belvita Start, iar mai sus am primit ceai cald de la Cappy (de fapt era un fel de vin fiert care în loc de vin avea suc de mere).
Suficiente bunătăți cât să-ți țină de foame. Dar m-am hotărât să mănânc și ceva mai serios și am fost la restaurantul Fulg de Nea. NU vă duceți acolo. Prima lucru care nu mi-a plăcut aici a fost că te obligă (dacă vrei să servești ceva de la ei) să-ți duci echipamentul la garderoba lor, lucru pentru care te și taxează. Servirea lasă de dorit, iar mâncarea este jalnică. Prețurile nu sunt nici ele prea prietenoase ca să justifice aceste lucruri.

Mai târziu, după ce m-am săturat de snowboarding m-am hotărât să mă plimb prin oraș puțin. Și  când am ajuns aprope de capătul orașului (de fapt mă plictisisem să tot merg) am văzut un restaurant. Și am zis să intru să beau un vin fiert. Dar uitându-mă la meniu am observat că nu era unul plin de prețuri piperate. Așa că am și comandat un Bulz, care a fost genial.
Atașez meniul restaurantului pe care îl recomand cu încredere și cu multă plăcere.


Pe scurt: plimbare București - Predeal - București = 15lei (pt studenți)... mai puțin decât taxiul meu zilnic către casă  :)

Romania - Land of choice

Reforma în educație

Surse mi-au spus că se pregătește o reformă în educație. Astfel., pentru a capta interesul copiilor să învețe alfabetul se va folosi următorul alfabet:



Alte modificări:
- școala se va începe la vârsta de 6 ani (a contului de Facebook)
- cursurile se vor ține sub formă de conferință pe Yahoo Messenger
- în loc de manuale tipărite, pentru a reduce costurile dar și pentru a proteja natura, se va folosi conținutul Wikipedia
- prezența se va face pe Twitter
- orele de educație fizică se vor face folosind antrenori de pe YouTube
- în loc de caligrafie se va verifica viteza de tastare
- temele se vor fi postate pe blogul personal al fiecărui copil
- orele de matematică vor fi prezentate în MathCAD

Astfel, fiecare elev fiind la el acasă se vor reduce costurile cu transportul elevilor, cu încălzirea școlii și curățenie. De asemenea vor fi remediate și problemele cu numărul maxim de locuri într-o școală, dar și problemele cu violența în școli. Totodată acest program va duce la prevenirea epidemiilor, pentru că un copil, chiar dacă este bolnav nu va intra în contact fizic cu ceilalți colegi. Se va termina și cu gălăgia în timpul cursurilor, cei neatenți/neinteresați putând folosi ferestre private de chat.
Elevii nu vor mai putea invoca scuze de genul: "mi-am uitat tema acasă"

Când mai am noutăți o să revin.
Cum vi se pare noul proiect de educație?

vineri, 27 ianuarie 2012

Autovot 2012

       Și odată cu nămeții  a venit din nou acea perioadă a anului în care se desfășoară concursul Autovot. De data aceasta 2012 (logic, nu?). Și ca anul trecut, am aflat tot de la Cabral.
        De data aceasta lucrurile stau puțin altfel. Automarket au făcut o aplicație pe Facebook care generează un cod embed special pentru bloggerii doritori să își facă auzite preferințele în domeniul auto . Și acum trebuie să argumentăm și de ce am ales mașinile... au făcut băieții și mai multe categorii... detalii găsiți aici.
Autovot 2012
Am votat cele mai tari maşini
lansate în România în 2011

Maşini accesibile
car
Locul 2: Kia Rio
Maşini premium
car
Locul 1: Lexus CT 200h
Locul 2: Audi A6

Votează şi tuMai multe detalii pe Automarket

joi, 26 ianuarie 2012

Siberia

Afară ninge liniștit viscolit,
Și străzile-s blocate,
Dar eu nu-s înzăpezit,
Nici blogurile toate.


      Așa că, dacă lumea tot stă în casă și citește bloguri m-am gândit să pun niște materiale de iarnă, făcute de mine.
     Asta pentru că, în ciuda eforturilor Poliției rutiere de a bloca circulația, tot am ajuns dimineață acasă.



marți, 24 ianuarie 2012

Banc nemuritor

Pe un drum de ţară – o procesiune funerară.
La un hop, alunecă mortul din coşciug şi rămâne în mijlocul drumului. Zdrobiţi de durere şi de niscai vodcă, oamenii n-au observat şi au mers mai departe.
După o vreme, trece pe aceleşi drum un tractorist beat şi calcă peste mort. Fara sa-si dea seama ca mortu’ era mort dinainte de a-l calca el, tractoristul s-a speriat şi l-a aruncat pe răposat în lac.
Pe lac nişte braconieri pescuiau cu dinamită. După o explozie, iese mortul la suprafaţă. Speriaţi, braconierii îl iau şi-l aruncă pe fâşia de pază a grănicerilor.
Grănicerii, când l-au văzut, l-au somat, au tras un foc de avertisment, dupa care l-au gaurit cu o salvă de gloanţe. Se apropie ei, se uită la el şi unul zice:
– Aoleu! Ăsta nu-i infractor, ăsta-i nea Spirache d-aicea din sat! S-a-mbătat ca porcu şi o fi adormit pe fâşie. Hai să-l ducem la spital.
După o operaţie de două ore, iese doctorul şi le zice făcând un gest obosit din mană:
– Aţi avut noroc, a scăpat! O să trăiască !


Sursa

miercuri, 18 ianuarie 2012

Greva

Din solidaritate cu ceilalți internauți care protestează împotriva SOPA; azi voi fi și eu în grevă. Mai multe detalii mâine.



duminică, 15 ianuarie 2012

Bilanț

          Duminică, 15 ianuarie 2012. Teoretic, ziua lui Eminescu, practic a4a zi de protest din Piața Universității...
           Lumea nemulțumită îndură pentru o nouă zi temperaturile scăzute din România portocalie postdecembristă. De ce? Pentru că și-au dat seama că de fapt lucrurile nu sunt așa de postdecembriste pe cât par.  Și ce faci când lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie? Iei măsuri. Așa că, acum, după 7 ani de democrație băsesciană lumea s-a săturat și s-a gândit să protesteze. Și cum până acum istoria ne-a demonstrat că cea mai eficientă metodă de a prostesta este aceea de a ieși pe stradă cu bannere pe care să-ți scrii nemulțumirea, așa am ajuns aici.

Scrisoare deschisă


Scrisoare deschisă către președintele Traian Băsescu Băse. (cuvintele pompoase nu-și au rostul în acest context)


"Domnule presedinte,

            Va scrie cu intristare o tanara studenta,nascuta in Bucuresti care nu a crezut niciodata in dumneavoastra,nu v-a acordat votul si care a militat impotriva dumneavoastra ori de cate ori a avut ocazia .Puteti sa ma numiti instigatoare, sau opozanta. O opozanta,careia nu ii este frica de actuala putere,care nu are nimic de pierdut,ci are o viata pe care vrea sa o traiasca in Romania .Din perioada in care am inceput sa inteleg miscarile scenei politice,marturisesc ca m-au incercat o sumedenie de sentimente in ceea ce va priveste .

vineri, 13 ianuarie 2012

Statisticile si RATBul

          A trecut ceva vreme de când n-am mai scris. Și în general și de RATB.
       
          RATB (pt cine nu știe: Regia Autonomă de Transport București) s-a decis să se folosească de statistici pentru a optimiza traseele. Nimeni nu s-a gândit că statisticile sunt pur informative și nu se pot aplica în mod direct. De exemplu: 1 din 4 oameni este chinez - câți din prietenii voștri sunt chinezi? (această întrebare nu se adresează cetățenilor chinezi și nici cetățenilor "de la porțile Europei"(mda, în Colentina)). Sau alta, ca să mai încingem puțin spiritele, dacă tot e frig afară : Una din trei persoane au avut o relatie extraconjugala.. Acum e foarte simplu, dacă știi că nu ești tu, una din celelalte două persoane de lângă tine au avut o astfel de relație. Sau poate încă au, cine știe?

duminică, 8 ianuarie 2012

Discount time.

Pentru a-mi recompensa cititorii, m-am gândit să încep un program de "promoții".
De fapt, citiorii mei vor beneficia de reduceri în locații selecte, menționând că au aflat de locația respectivă de pe blogul meu.
Menționez că ce veți găsi la secțiunea vouchere am testat în prealabil și recomand cu încredere.
În partea dreaptă a blogului aveți o casetuță numită sugestiv "voucher". Acea casetă va conține un voucher aleator și un link către această pagină care va conține toate voucherele, fiind editată periodic.
Vouchere:

1. Stomatologie - Detartraj
Numai 40RON în loc de 130RON detartraj complet.
Iulian Truță - 0734.515.414



Dacă vrei ca afacerea ta să apară aici mă poți contacta prin e-mail, spunând ce discount poți oferi cititorilor acestui blog.

miercuri, 4 ianuarie 2012

Să dăm o mână de ajutor

            Mi-am propus ca anul acesta (cât a mai rămas din el) să fac mai multe fapte bune. Pe măsură ce-mi vine vreo idee despre cum pot face un bine, îl voi face... sau nu.

            Azi dimineață (pe un fus orar sigur e dimineață și la 11), m-am uitat la telefon și aveam 9 sms-uri de la un nr pe care îl aveam în agendă trecut "?". Era trecut așa pentru că periodic îmi dă sms-uri. De obicei sunt goale. Am sunat, nu mi s-a răspuns așa că l-am salvat în agendă "?" .
            Azi, sms-urile de la ? erau mai elaborate. Unele conțineau aproape un smiley întreg. ":-" . Altele aveau doar începutul ":" . De aici am dedus yo că susnumitul ? e nehotărât. Nu știe ce simte. Sau poate nu știe să se exprime. Poate nu se poate exprima pentru că nu are prieteni și nu prea socializează.
Și aici e partea în care revenim la faptele bune. Folosindu-mi blogul și bunătatea din dotare (da, și pe mine mă bufnește râsul) m-am hotărât să-l ajut pe ? să-și facă prieteni pentru a se putea exprima. Dar pentru asta am nevoie de ajutorul cititorilor mei. Puțini dar de calitate. Știu că acum, înainte de sfârșitul lumii vreți să faceți cât mai multe fapte bune. Eu vă ofer ocazia să ajutați un om. Și vă mai ofer și nr lui de telefon.
0722.539.119 - ?
            Eu am mai încercat să-l sun dar are telefonul închis. Dacă reușiți voi să vb cu el, salutați-l din partea mea, și spuneți-i că o să-l mai caut..... în fiecare dimineață când ies de la serviciu  :) .

duminică, 1 ianuarie 2012

Happy Last Year

Happy Last Year to all ! 

Și în spiritul acestui ultim an am făcut un face-lift blog-ului.
Avem o nouă temă, cu niște culori mai reprezentative și mai vii. De asemenea am adăugat în partea dreaptă un widget care vă mai zice exact cât mai e până la apocalipticul final. Așa, ca să știți cât timp mai aveți la dispoziție să citiți acest blog.