joi, 25 iulie 2013

Actualitate imobiliară

Citeam zilele trecute că prețurile la imobiliare, în România (că aici ne interesează pe noi),  au crescut pentru al doilea trimestru consecutiv. O fi bine, o fi rău? Rămâne de discutat.

Depinde de care parte a baricadei te afli. Sau, dacă privești de pe margine și-ți dai cu părerea, ca majoritatea populației și oamenilor din presă. Am fost tentat să adaug și din agențiile imobiliare, însă ele nu sunt chiar în afară, sunt un fel de... președinte jucător (ca să înțelegeți termenul).


Discutam cu Emil de vânzare apartamente. Ce afaceri au făcut unii, ce țepe au luat alții. Mă rog impropriu spus țepe, că nu a fost intenția celor care au vândut să păcălească pe cineva, așa era piața la vremea respectivă.

Am auzit o poveste despre cineva care a făcut un credit pentru a cumpăra o locuință. A cumpărat o garsonieră în 2008 cu 90 000€. A venit criza, prețurile au scăzut. Acum, dacă vinde respectiva garsonieră, nu mai poate acoperi creditul. S-a mutat înapoi cu părinții, a închiriat garsoniera cu pricina, iar la banii de pe chirie mai pune ceva pentru a plăti rata la bancă.  Iar Emil îmi povestea că are un vecin care a vândut o garsonieră la Romană cu un preț mai mare decât  cel dat de fratele său pe un apartament cu două camere, anul trecut. Nu am menționat prețurile pentru că nu mi le amintesc exact și nu vreau să spun vreo minciună.


Cert e că ce a fost în 2008 nu se va mai întâmpla. Mă îndoiesc că sistemul monetar mai poate susține o nouă criză. Prețul la imobiliare o să fie în curând dictat de piață, nu de speculatorii imobiliari, așa cum este acum. Prețurile în România încă sunt destul de ridicate și vor scădea. Asta e sigur. Nu se știe încă momentul în care și în țara noastră se va maturiza piața imobiliară iar prețurile vor reflecta realitatea. La noi încă există snobism prea mult, există fițe și există prea mulți speculatori. Persoane care ar face speculă cu orice. Nu mă credeți? Mergeți pe la Bucur Obor și vedeți câte oferte primiți. Pentru țigări, pentru telefoane, pentru orice. Trist e că nu vede cine trebuie. Asta e.

Un comentariu:

  1. Inflatia si preturile sunt influentate de piata, si mai exacte cerere-oferte. In domeniul imobiliar oricand te poti astepta la acest lucru.

    RăspundețiȘtergere