Pentru că
vremea rea persistă mai mult decât coafura din reclamele la produsele pentru
păr (Taft), cântecelele din copilărie, de genul “Vine, vine primavara” par a fi doar promisiuni
electorale care, culmea, au loc într-un an electoral.
Și pentru că îți vine să-ți bagi picioarele în ea de vreme,
măcar s-o faci cu stil. Ce stil, asta depinde de gusturile tale.
N-am stat să verific dacă au și papuci, însă parcă e un pic
cam răcoare pentru așa ceva. Dacă de mâine, că începe oficial din punct de
vedere calendaristic, primăvara, mai vedem, însă până atunci rămânem la ghetuțe
model de iarnă.
Că, vorba aia, cu o floare nu se face primăvară, așa că nici
anvelopele de la mașină nu le schimbăm cu cele de vară doar pentru câteva raze
solare mai călduroase. Iarna a dovedit că în două zile poate acoperi țara cu un
strat gros de omăt ce necesită concedieri de prefecți și intervenția armatei.
Dacă aceea a fost doar o lovitură cu ultimele puteri, rămâne de văzut.
Mai rău e că prin statele vestice, în principal în Regatul
Unit, sunt încă probleme majore cu inundațiile. Și chiar dacă, vorba aceea, “apa trece, pietrele rămân”, nu cred că agricultorii din zonele
respective cultivaseră pietre. Așa că e destul de greu să schimbi destinația
terenului din zonă agricolă în carieră de piatră, având în vedere necesitatea
schimbării utilajelor și necesarul mai mare de personal.
În caz că faceți o
astfel de schimbare, va trebui să ajungeți din nou la magazinul de încălțări,
pentru a schimba cizmele de cauciuc necesare în agri cultură cu bocanci
rezistenți, folosiți în minerit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu