Experiențele frumoase trăite împreună dau echipe invincibile

Zilele trecute am ajuns la o concluzie referitoare la mediul de lucru din firma la care sunt angajat și m-am gândit să o împărtășesc cu voi. Nu ma consider angajatul model, însă întotdeauna în firmele unde am lucrat mi-a plăcut să dau tot ce e mai bun și să îmi fac treaba cum trebuie. Socializarea nu mi s-a părut vreodată prea importanta, în afara de cea normala, specifică unei colectivități. Eu am însă multi prieteni în viața de după muncă, deci de ce m-as fi chinuit să-mi fac alții în plus în rândul colegilor?  Pentru mine era important ca fiecare să-și facă treaba lui. Însă nu mereu atmosfera de la munca era una plăcută și uneori ma simțeam fără chef în mijlocul colegilor mei.

Ei bine, de toamna trecuta totul s-a schimbat. 
V-am povestit deja despre aventura avută în Parcul Aventura de la Straja. Atunci am câștigat un "weekend activ"" la Vila Alpin și a fost minunat, începând cu ospitalitatea și căldura gazdelor și terminând cu activitățile de grup în care am fost implicați. Am observat că după aceea atmosfera din firma s-a schimbat. Acele doua zile ne-au dat ocazia să ne cunoaștem mai bine și să ne împrietenim, au fost liantul care ne-a legat. Acum ma duc cu drag la muncă și îmi place să discut cu colegii și despre alte lucruri decât schițe, planuri sau prezentări. Înainte asta era toată "socializarea" noastră. Și bineînțeles, pentru unii era pauza de țigară, dar eu eram auto-exclus, neavând astfel de obiceiuri. Acum însă ne amintim cu drag de clipele petrecute atunci la Straja, râdem când ne gândim la căzăturile luate, avem glumele noastre legate de evenimentele din acele doua zile. Și, nu știu cum, dar asta se vede și în calitatea muncii noastre. Suntem mult mai uniți, mai eficienți, comunicarea e la cote maxime. Și de acest lucru au devenit conștienți și șefii noștri de curând. Cum am aflat? Pentru că ei ne-au propus acum câteva zile un team building la Straja, ca o recompensă la terminarea unui proiect dificil, dar care a fost o mare reușită  pentru firma noastră.

Am fost cu toții bucuroși când am auzit asta și s-a lăsat cu urale. Vila Alpin a fost preferata din start, avand in vedere experiența grozava avuta anterior. Insă anul acesta va fi totul diferit, iar diferenta fata de alte team building-uri la munte organizate până acum consta in faptul că încă de la plecare din Bucuresti avem probe de urmat.

Ideea organizatorilor, impreuna cu proprietarii de la Vila Alpin, a fost aceea de a cimenta legatura intre colegi. Și asta nu numai prin a ne strange in jurul unui foc de tabara; nu, ei au gandit probe individuale și pe echipe. Perioada pentru team building este de 3 zile, pe durata weekendului, cu  plecare de vineri. "Cam puțin" am zis eu, "suficient" au zis alți colegi, care nu participaseră până acum la asa ceva. 

Joi, cu o zi înainte sa înceapă team building-ul au fost desemnate echipele. Cei 15 angajați au fost împărțiți in 5 echipe a câte 3 persoane fiecare. Cei doi șefi ai noștri ne-au spus că ei urmau sa ne aștepte la Vila Alpin. Fiecare echipa a primit un „teambook”, echivalentul unui „roadbook” din competițiile auto. În această cărticică am primit informații generale despre ce avea să se întâmple, care sunt probele individuale, care sunt probele de grup, dar mai ales informațiile despre zonele pe care urma să le traversăm. Cele 5 echipe au primit fiecare câte o mașina de teren de la un dealer auto, (partener de afaceri), card de combustibil, GPS și atlas rutier. Un lucru foarte interesant este că acest team building a primit propria pagina de facebook, pagina unde vom posta fotografii de prin probe și diverse instantanee.

Traseul impus a fost următorul: la dus plecăm din București pe autostrada A1 către Pitești, apoi traversăm Dealul Negru spre Râmnicu Vâlcea, urcăm pe Valea Oltului până la Brezoi unde facem stânga spre Voineasa pe Valea Lotrului, traversam munții prin Obârșia Lotrului, coboram spre Petroșani și apoi ajungem la Straja prin Lupeni. Traseul include toate tipurile de drum, o sumedenie de peisaje si nu e aglomerat. Pentru întoarcere trebuia să plecăm înapoi spre Petroșani, să ajungem la Obârșia Lotrului unde să facem dreapta pentru a merge pe Transalpina până la Novaci, apoi facem stânga spre Horezu, urmează Râmnicu Vâlcea și același drum de întoarcere pe autostrada A1 către București.

OK, e joi seara și merg cu colegii de echipa, Marius și Alice să ridicăm mașina de la dealer. Echipele formate sunt mixte, doi băieți și o fata sau doua fete și un băiat, fiecare cu norocul său. Și neapărat cu cel putin doi coechipieri care sa știe sa conducă :)

Ziua 1, Vineri, ora 8:00, suntem deja la ieșire din București spre A1, alimentam mașina cu motorina și echipa cu cafea, biscuiți și  voie buna. Marius e primul care va conduce și plecăm spre Râmnicu Vâlcea. Conform „teambook”-ului, fiecare membru al echipei trebuie să-și facă o poză tip selfie, cât mai inedita, în mașină pe autostradă. Vă dați seama că Alice a fost cea mai exigenta la aceasta probă. Fotografiile le-am urcat pe pagina de team building și aproape de Pitești am făcut schimb de șoferi. Am lăsat-o pe Alice să conducă până la Brezoi. Dorința mea era să conduc pe drumuri de munte. La finalul autostrăzii toate echipele eram apropiate ca și distanta. Am mai vorbit la telefon intre noi, entuziasmul era deja prezent pentru că urma să se termine autostrada asta plictisitoare, iar conform „teambook”-ului aveam o probă surpriza până la Lacul Vidra. Până atunci pe drum nu am făcut decât să povestim întâmplări din liceu sau din facultate, diverse peripeții din copilărie și tot așa. Nu că aveam vreo idee preconcepută, dar acum m-am convins că am niște colegi de nădejde și că într-un fel semănăm, prin experiențele pe care le-am avut până acum. 

Și cum mergeam noi cu Alice la volan, Marius in dreapta și eu in spate, undeva după Dealul Negru suntem opriti pe dreapta. Nu numai noi, toate mașinile din grup. După sperietura inițială ne-am dat seama cine ne oprise: nu era vorba de politie cum am crezut, erau ai noștri șefi organizatori. Ni s-a comunicat ca aveam de făcut o probă surpriza. În mijlocul drumului intre doua sate, ce puteam face altceva decat o simulare de pană la roată?! Echipa câștigătoare avea dreptul să aleagă în ce camere se va caza la Vila Alpin.

Zis și făcut, stabilesc cu Marius ordinea de lucru și când pornește cronometrul ridicăm repede mașina pe cric pentru a simula schimbarea roții. Toată operațiunea a durat undeva la 3-4 minute. La proba asta am zis că Alice e responsabila de poze și menținerea atmosferei. Surprinzător pentru unii, normal pentru noi, doi șoferi experimentați am câștigat proba aceasta!

Peisaj la Vidra

Plecăm mai departe la drum, trecem de Râmnicu Vâlcea și deja începem să urcăm pe Valea Oltului și Valea Lotrului. Peisajele sunt superbe, vremea ține cu noi și urmează rândul  meu la condus. Undeva în jurul prânzului ne abatem de la drum pentru a vedea barajul de la Lacul Vidra, plus că trebuie să mai bifam o probă din „teambook”, și anume trebuie să facem fiecare câte o fotografie tip peisaj cu lacul Vidra și  pădurile din jur, și câte o fotografie tip macro cu o floare găsită pe marginea drumului. Aceasta oprire a fost și prilej de regrupare, am mai vorbit, am mai ras, dar nu în  ultimul  rând am surprins momentul prin fotografii de grup. Trepiedul meu iși merita locul în portbagaj cu siguranță! 

Mai spre seară am ajuns in Straja la Vila Alpin unde șefii noștri, organizatori pricepuți, ajunseseră deja și au pregătit impreuna cu gazdele o mică gustare pentru întâmpinare. Gustare alcătuită din pită calda, specialități afumate din porc și oaie, dar și putina licoare bahică pentru revigorare. Cum echipa noastră iși câștigase mai devreme dreptul de a alege camerele, am făcut rapid un tur prin cele peste 25 de camere și într-un final le-am ales pe cele care ofereau cea mai frumoasă priveliște. După ce ne-am cazat cu totii am avut parte de cina la ora 19:00, iar apoi incepand cu ora 20:00, sefii noștri împreună cu gazdele au organizat mai multe activități de interior. Am avut așa: karaoke, mima, precum și boardgames sau cardgames de tipul Coloniștii din Catan, Rețeaua sau Saboteur. Interesante au fost și momentele de improvizație; cred că cel mai bine exact la asta m-am descurcat. Membrii din fiecare echipa trebuiau să improvizeze o poveste spunând fiecare câte un cuvant. Rasetele celorlalti mi-au dat de înțeles că ar trebui să repetam experiența și la următorul team  building.

Ziua 2, Sâmbata: ziua de sâmbata a fost împărțită in două. După micul dejun de la ora 9 a urmat o incursiune in Aventura Park-ul de la Vila Alpin. Numai că traseul din Aventura Park s-a desfasurat contratimp și in sistem stafeta. Trebuia ca toti concurentii să termine un joc dintre doi brazi astfel incât să poata să treacă la urmatorul. Evident, echipa cu cel mai mic timp câștigă concursul. Important a fost să ne ajutam intre noi și să ne organizam timpul cât mai eficient cu putință. La proba aceasta am ieșit pe locul 3, din pacate au fost altii mai curajoși  decât noi. Nu am trecut mai departe fără să urcam câteva fotografii pe pagina dedicata team building-ului. După masa de prânz de la ora 13:00, gazdele au propus un concurs tot pe echipe, dar de data aceasta in padure. Pe una dintre paginile libere ale „teambook”-ului trebuia să punem 10 stampile din diverse puncte de pe traseu. Traseul avea o lungime de 3 km și 3 variante de abordare cu 3 tipuri de stampile diferite. Distractiva a fost partea in care am gasit o stampila diferita fata de cea anterioara. Asta insemna că am greșit traseul. Ne-am intors și am gasit stampila corecta. La sosire, spre uimirea mea, nu eram ultima echipa, ba chiar am ajuns pe locul doi.

Când a început să se lase seara ne-am întors la pensiune, unde am avut parte de o lecție despre despicatul lemnelor și  organizarea unui foc de tabără de la unul dintre angajații pensiunii.  După ce am aflat câteva secrete legate de folosirea toporului și stivuirea lemnelor de foc, a urmat un adevarat spectacol oferit de bucătar privind tranșarea și pregătirea cărnii pentru a fi apoi pusă pe grătar. Seara s-a incheiat cu o continuare. Suna ciudat stiu, am continuat poveștile și amintirile spuse pe drum in mașină, mai ales ca acum eram toți la un loc. Deși pare banal să stai in jurul unui foc de tabără, momentul in care energia focului se contopeste cu energia oamenilor și ajungi să te înțelegi doar din priviri e ceva magic.

Ziua 3, Duminică: ne-am luat cu greu la revedere de la Vila Alpin, gazdele au fost formidabile, am îmbinat team building-ul cu tabăra de munte într-un mod fantastic, de neuitat! Ne-am urcat in mașini și am pornit spre Petroșani și Obârșia Lotrului. Studiez „teambook”-ul și vad că printre paginile frunzărite și îndoite la colțuri s-au adunat notițe, stampile de la competiție și  poate cel mai important, câte un autograf de la gazdele pensiunii. Suntem practic fanii și prietenii lor de acum.

Ultima probă a fost aceea de a strânge minim 1 kg de PET-uri din zona de repaus de pe Transalpina. Șefii noștri, atenți cu ecologia și la birou, s-au gândit să aducem un semn de mulțumire naturii pentru că ne-a primit și ne-a oferit tot ce avea ea mai bun.

Duminică spre seară ajungem in București și pe autostradă ma gândesc nostalgic că am plecat alături de niște colegi și m-am întors alături de colegi senzaționali și chiar prieteni, oameni pe care ma pot baza, oameni cu care pot pleca la drum oricând. Senzația asta este neprețuită. Toate firmele ar trebui să facă un team building pentru angajați măcar din când în când. O experiență de acest fel sudează într-un mod extraordinar echipa. Poate va convingeți și voi angajatorii să mergeți cu toții într-un cantonament la Straja :).

(Sursă poze: arhiva proprie și www.alpinstraja.ro)


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.