Grăsimea nu este dăunătoare doar pentru inimă, susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California. Aceştia au constatat că stratul adipos din jurul burţii afectează şi creierul, micşorându-l.
De asemenea, tutunul, diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială au un efect negativ asupra funcţiilor intelectuale, iar primele semne ale deteriorării apar după zece ani de la depistarea acestor boli sau după ce te-ai apucat de fumat, informează Daily Mail.
Cercetătorii spun că medicii ar putea folosi aceste informaţii pentru a selecta pacienţii cu un risc mai mare de a dezvolta demenţă şi să-i încurajeze să-şi îmbunătăţi stilul de viaţă din timp.
Studiului a fost realizat pe un eşantion de 1.300 de persoane obeze, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani, care au obţinut un scor slab la testele de inteligenţă. În plus, voluntarii au trebuit să îşi măsoare greutatea şi înălţimea, tensiunea arterială, colesterolul şi diabetul zaharat. În urma analizelor efectuate, specialiştii au constatat că creierul se micşorează odată cu înaintarea în vârstă, dar, la persoanele care suferă de diabet zaharat, procesul de micşorare a creierului este accelerat, la fel ca în cazul fumătorilor.
Rezultatele studiului au mai arătat că, la persoanele cu tensiune arterială crescută, au fost sesizate mici leziuni la creier. Hipertensiunea arterială a fost un alt factor care a influenţat rezultatele testelor de inteligenţă, ducând la o agravare şi la o îmbătrânire mai rapidă a creierului cu până la opt ani.
Charles DeCarli, coordonatorul cercetării, a spus că aceste rezultate i-ar putea ajuta pe oameni să-şi schimbe stilul de viaţă înainte de a fi prea târziu. "Identificarea acestor factori de risc ar putea fi utilă în screening-ul persoanelor predispuse la demenţă şi la încurajarea oamenilor în a face modificări ale stilului de viaţă", menţionează DeCarli.
Potrivit datelor unui studiu anterior, se consideră că un nivel ridicat de grăsimi creşte cotele de înfundare a arterelor, reducând fluxul de sânge şi de oxigen. Astfel, persoanele de 60 de ani supraponderale prezintă un risc dublu să dezvolte demenţă până la vârsta de 75 de ani.
Potrivit estimărilor, jumătate dintre cazurile de Alzheimer ar putea fi prevenite prin modificarea stilului de viaţă, respectiv o alimentaţie sănătoasă, renunţarea la tututn şi practicarea exerciţiilor fizice.
Sursa
Acest studiu dovedește că, de fapt, că nu este adevărată afirmația conform căreia Painea are 2 calități (îngrașă și tâmpește). Deci pâinea doar îngrașă, cu toate consecințele... Restul e cancan.
vineri, 5 august 2011
joi, 4 august 2011
Poze - teaser
Voi pune mai multe poze la intoarcerea in Bucuresti, din cauza limitelor tehnice de volum/viteza ale internetului de aici.
miercuri, 3 august 2011
Cheile Gradistei - 2
Am fost la Pestera Dambovicioara, si la izvorul pârâului care trece pe lângă peșteră. Când ne întorceam de la izvor (la vreo 3km de peșteră) ne-am întâșnit cu un cuplu care, venind dinspre peșteră, ne-a întrebat dacă mai e mult până la peșteră. Le-am spus că au trecut, le-am arătat o poză, ca să știe ce să caute la întoarcere și au spus: A, e acolo unde vindea băbuța sirop.
La plecarea către Cheile Grădiștei am zis să schimbăm traseul, întrucât observasem un indicator către "Șirnea - Primul sat turistic din România". Și cum drumul, la capătul de lângă peșteră era asfaltat, iar la celălalt capăt ieșea în DN (drumul național) am mers pe acolo.Peisajele erau superbe, asfaltul perfect, plin de serpentine și lat doar cât o bandă. Și totul a fost așa, frumos, până la terminarea județului Argeș. Odată cu județul s-a terminat și asfaltul. Dar în schimb, era mai lat (nu Romulus) drumul. Am văzut și ferma de struți, dar tot nu am înțeles de ce satulala acela este "sat turistic". Sunt aproape sigur că nu din cauza asfaltului. Într-un final am ajuns înapoi la complex unde, din cauză că ploua ne-am hotărât să încercăm serviciile indoors. Și așa am stat toată după amiaza la piscina/saună/jacuzzi :).
Mâncarea de la restaurantul de aici este foarte bună, iar prețurile nu sunt foarte piperate. Porțiile sunt mari, iar servirea este destul de rapidă.
Pozele o să le uploadez când voi ajunge la o conexiune mai bună, văd că aici și RDSul a început să-mi facă figuri :(.
La plecarea către Cheile Grădiștei am zis să schimbăm traseul, întrucât observasem un indicator către "Șirnea - Primul sat turistic din România". Și cum drumul, la capătul de lângă peșteră era asfaltat, iar la celălalt capăt ieșea în DN (drumul național) am mers pe acolo.Peisajele erau superbe, asfaltul perfect, plin de serpentine și lat doar cât o bandă. Și totul a fost așa, frumos, până la terminarea județului Argeș. Odată cu județul s-a terminat și asfaltul. Dar în schimb, era mai lat (nu Romulus) drumul. Am văzut și ferma de struți, dar tot nu am înțeles de ce satul
Mâncarea de la restaurantul de aici este foarte bună, iar prețurile nu sunt foarte piperate. Porțiile sunt mari, iar servirea este destul de rapidă.
Pozele o să le uploadez când voi ajunge la o conexiune mai bună, văd că aici și RDSul a început să-mi facă figuri :(.
marți, 2 august 2011
Cheile Gradistei
După cum unii dintre voi știu deja, ieri (luni) am plecat la Cheile Grădiștei pentru o mini-vacanță.
Drumul este plin de peisaje superbe (București-Târgoviște-Cetățeni-Moieciu)chiar dacă asfaltul nu este excelent (în ultima parte a traseului. O să pun și poze, când voi avea o conexiune de net cât de cât rezonabilă. (am înțeles că ar fi WiFi atât în restaurant cât și pe holurile de la recepție, dar nu intenționez să stau cu laptopul acolo doar pentru a posta câteva poze). Sunt mulțumit că am 2 liniuțe de RDS (în anumite locuri din complex) și astfel pot păstra un contact cu lumea virtuală.
Zona este foarte frumoasă și liniștită, plină de natură și aer curat. Singurul lucru care s-ar putea reproșa acestui complex ar fi faptul că e prea liniștit. Dar asta nu e un lucru rău așa că nu-l menționez.
Revin cât de curând cu poze.
Drumul este plin de peisaje superbe (București-Târgoviște-Cetățeni-Moieciu)chiar dacă asfaltul nu este excelent (în ultima parte a traseului. O să pun și poze, când voi avea o conexiune de net cât de cât rezonabilă. (am înțeles că ar fi WiFi atât în restaurant cât și pe holurile de la recepție, dar nu intenționez să stau cu laptopul acolo doar pentru a posta câteva poze). Sunt mulțumit că am 2 liniuțe de RDS (în anumite locuri din complex) și astfel pot păstra un contact cu lumea virtuală.
Zona este foarte frumoasă și liniștită, plină de natură și aer curat. Singurul lucru care s-ar putea reproșa acestui complex ar fi faptul că e prea liniștit. Dar asta nu e un lucru rău așa că nu-l menționez.
Revin cât de curând cu poze.
luni, 1 august 2011
Politia
"SIGURANȚĂ ȘI ÎNCREDERE" - cu așa mașini ești SIGUR că NU vor prinde infractorii :) .
Poză făcută în fața Secției 9 Poliție, București.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
