sâmbătă, 26 mai 2012

Facebook friends

          Cu ceva vreme în urmă scriam despre toată mania cu Facebook și cum această manie se tot extinde. Între timp rețeaua socială a devenit o companie listată la bursă (unde prețul acțiunilor scade precum șansele Greciei de a scăpa de faliment; dar nu vom discuta acum despre asta) și se extinde cu pași mărunți către marele său sfârșit (Coming soon). 
         În schimb observ că devine din ce în ce mai asemănătoare cu hi5, unde erai cel mai tare dacă aveai cât mai mulți prieteni. Eu chiar cunosc multe persoane, și am 330 prieteni, dar alții... dau add tuturor.. X e prieten cu Y. Y l-a adăugat pe Z, imediat îi dă și Y add lui Z, cum să rămână el fără acel prieten. Și așa se ajunge în situația amuzantă din poza de mai jos.



      Am mai discutat cu Emil pe această temă, dar acum m-am hotărât să bloggeresc pe această temă când o amică m-a întrebat cine e V.N. (nu o să-i dau numele, ca să nu-i rănesc orgoliul). I-am răspuns că e un coleg de la muncă, și mi-am exprimat curiozitatea de a ști de ce m-a întrebat de el. Răspunsul a fost: Păi mi-a dat add pe Facebook, și i-am dat accept că m-am gândit că dacă tu îl ai la prieteni, poate l-am cunoscut undeva, împreună
      Și atunci mi-am adus aminte de copilărie, când tot primeam tot felul de cereri de prietenie pe Hi5 și pe YM, iar când întrebam de unde mă cunosc, răspundeau: A, nu ne cunoaștem, am făcut schimb de liste cu X.( Nu, nu este același X ca în primul exemplu, dar am hotărât să mă limitez la mai puține variabile).  
     Emil susține că e bine să ai și persoane necunoscute în liste, că de aceea e rețea socială, să socializezi, să cunoști oameni. Corect, dar doar până la un punct. Să te apuci să adaugi persoane cu care nu ai schimbat nici măcar o vorbă, doar pentru că ai acces la acel profil, ca apoi să ajungi să ai 1000, 2000, 3000, 4000 (mai mult nu se poate, din ce am auzit) de prieteni, prieteni cu care n-ai nicio tangență și cu care șansele să te întâlnești vreodată fizic sunt aproape nule, mi se pare o prostie maximă. Înțeleg că anumite persoane nu au o viață socială reală și trăiesc doar în mediul virtual și întrun cerc restrâns de persoane reale, dar chiar să te apuci să adaugi lume așa, în stânga și în dreapta.. mi se pare foarte lame.  Aș putea chiar să susțin o ipoteză conform căreia numărul de prieteni reali este invers proporțional cu numărul de prieteni virtuali (excluși fiind prietenii care sunt reali, dar sunt prezenți și în mediul virtual. Și pentru a dovedi această teorie, provoc persoanele care au mai mult de 900 persoane ( ca să nu zic chiar 1000), să facă un experiment. Să meargă pe stradă (da, strada reală din fața blocului în care stau) și să oprească primele 10 persoane cu care se întâlnesc (necunoscuți, nu vecini de scară/ femei de serviciu/ candidați la primărie) și să le invite să se oprească să discute, ca să devină prieteni. Se poate folosi formula: Bună ziua, vreau să devin prietenul dvs/tău. Hai să vorbim. 
            În unele cazuri e bine să ai mulți prieteni virtuali, când ai o firmă sau vrei să-ți faci reclamă. Dar să te apuci să hărțuiești lumea în acest fel mi se pare o dovadă de imaturitate și lipsă de viață socială reală.

           Aștept primele rezultate de la persoanele care fac experimentul propus. 

4 comentarii:

  1. Confunzi. Experimentul tau este din start sortit esecului. Tu consideri ca prietenul de pe fb este prietenul din viata reala. Si e falsa chestia asta.

    Ma pun invers, in locul celui apelat in viata reala. Daca cineva vine la mine si ma intreaba: VREI SA NE IMPRIETENIM , cel mai probabil zic nu. Insa pe facebook nu refuz pe nimeni.

    Altfel, ok, asta e punctul tau de vedere si nu-s de acord cu el. Nu inteleg insa "revolta" ta. De ce te revolta un om cu 1.200 de prieteni pe facebook. Tu stii cati necunoscuti interactioneaza, dau like, comenteaza etc pozele mele? Ciudat, nu?

    Altfel, glumele pe tema asta is ok. Si mai zic si io una.

    Cica e intrebat unul de judecator:
    - DE UNDE IL CUNOSTI PE X?
    - DA NU-L CUNOSC. DE UNDE STITI CA L-AS CUNOASTE?
    la care judecatorul:
    - L-AM VAZUT IN LISTA DE PRIETENI DE PE FACEBOOK.

    Salutari :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Revolta" e data de faptul ca imi sunt agresati prietenii reali de alte persoane care vor sa-i transforme in prieteni virtuali, fara acordul meu, sau al prietenilor. Pur si simplu se baga asa, in seama..

      Ștergere
  2. Am mai spus-o si pe alte bloguri, ma repet si la tine: esti blogger, iar FB iti poate aduce destul trafic daca ai multi prieteni. Iar prietenii tai reali, daca se deranjeaza din atata lucru inseamna ca nu au inteles exact ce este aceasta retea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt blogger, dar nu am facut profilul de FB pentru a-mi extinde traficul. Ok, daca prietenii mei sau altcineva vrea sa citeasca, e ok. Pentru asta nu trebuie sa ma adauge pe mine. Daca cineva imi citeste un articol si ii place, nu suntem prieteni. Cum daca te uiti la Mircea Badea, nu inseamna ca sunteti prieteni si puteti merge la o bere. Personal, folosesc FB pt a interactiona cu lumea din viata mea reala, lume cu care nu prea am timp sa ma vad. Si de fapt pentru asta a fost creat FB, sa vezi ce mai fac prietenii tai. Nu m-a incalzit niciodata sa stiu ca Vasile din Cluj a fost parasit de iubita. Nu-l cunosc nici pe el, nici pe iubita lui, sunt inca 7 mld de persoane pe care nu le cunosc si nu ma afecteaza in mod direct cu nimic faptul ca nu stiu ce fac ele.

      Ștergere