joi, 18 aprilie 2013

Festivaluri si idei

M-am întâlnit zilele trecute, mai exact marți, în cadrul B-EST, cu domnișoara Bianca. Și am început să discutăm, că mai erau vreo 5 minute până începea filmul.

Și cu discutam noi de filme și festivaluri, ajungem să discutăm de TIFF (Transilvania International Film Festival). Și din vorbă în vorbă, identificăm că ea ar avea un avantaj față de noi (.eu și Emil). Ea, fiind din Cluj, are unde să stea, dacă merge la festival.


Și mă gândeam câtă dreptate are. Apoi mi-am dat seama că majoritatea festivalurilor de film sunt în București. Deci ai avea nevoie de cazare în București, nu în altă localitate în care se desfășoară un festival pe an.

Ar fi o idee extraordinară ca organizatorii festivalurilor să facă o colaborare cu una sau mai multe unități de cazare din localitatea respectivă. Să facă pachete (bilete+cazare).  Așa ar atrage mai mult public, părerea mea. E mai tentant să te duci până la Cluj (ca să rămân la exemplul cu TIFF) știind că ai unde să stai, și că nu trebuie să te apuci să cauți tu, întrun oraș  care poate este nou pentru tine. Iar dacă tot ești acolo, iei un pachet pe mai multe zile, poate chiar pe întreaga durată a festivalului, și vizitezi și împrejurimile.

Mă gândesc ce bine ar fi pentru turismul românesc dacă aceste festivaluri ar fi mai mediatizate, și s-ar oferi și astfel de servicii. Să știe cinefilii care vin (chiar din străinătate) să urmărească un film al unui regizor preferat, că au unde sta. Știu că o săptămână durează festivalul, își iau concediu și vin aici. La B-EST, de exemplu, filmele sunt doar seara. Deci respectiva persoană ar avea toată ziua la dispoziție să viziteze capitala, seara ar merge la festival, iar apoi, ar ști că are asigurată cazare în București.

Sau măcar o broșură cu unitățile de cazare să primească. Ca să se poată concentra liniștit la festival, nu la alte amănunte.  Nu? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu