Omul, acest "animal" social și "comunitar"

Dintotdeauna m-au atras comunitățile. Încă de când eram mică, la grădiniță, tânjeam să fiu împreună cu  ceilalți copii, să mă joc cu ei, să mă știu acceptată și plăcută de acel grup. A continuat și în scoală și în liceu aceasta dorință, numai că încet-încet am învățat să aleg, să vreau să fiu împreună cu cei asemeni mie, cu care aveam aceleași idei și împărtășeam aceleași pasiuni.

Într-o vreme, în adolescență, dorința de face parte integrantă dintr-un grup era atât de puternică încât m-am surprins făcând lucruri care nu mă defineau sau care nu-mi plăceau neapărat doar pentru că și grupul meu le facea și erau văzute ca fiind “cool”. Și apoi m-am oprit și am stat să mă gândesc: de ce? Atunci Abraham Maslow mi-a răspuns la acesta întrebare cu “faimoasa” sa piramida: pentru că dorința mea de acceptare socială era atât de mare încât trecea înaintea altor dorințe. Se pare că aceste nevoi sociale și de apartenență la un grup sunt totuși pe al treilea loc după cele primare și cele ce țin de siguranța personală.

După anul 2000 s-a produs o explozie în ceea ce privește numărul de conexiuni și accesul la Internet. Odată cu acest lucru, au apărut programe și platforme prin care două persoane aflate în părți diferite ale lumii puteau să comunice, în scris, online. Apoi am comunicat audio-video; cine mai avea nevoie de telefon (fix sau mobil) când puteam să trimit un mesaj instant către persoana respectivă? De ce să mai cuiva trimit poze dintr-o excursie, când puteam să le dau “share pe Facebook”?

Astfel că utilizatorii de Internet au creat un mediu de întâlnire, sub forma unor platforme de socializare. A fost o vreme când am agreat platformele de socializare de tip forum. Asta s-a întâmplat, recunosc, datorita prietenului meu, pasionat de specificul auto. Era motivat de pasiunea pentru automobile și de tehnică în general. La primele forumuri nu am aderat cu un scop anume, ci doar din curiozitate. În scurt timp am depășit nivelul ăsta și am devenit interesată. Interesată de conținutul nou postat de alți useri, dar voiam să aduc și eu experiențele mele, să mă fac cunoscută și acceptată. A fost o perioadă când toți utilizatorii preluau știri auto de pe site-uri străine, le făceau un rezumat și le postau pe forum, cu tot cu poze și sursa informațiilor. Altfel spus, printr-un forum specializat pe auto, să spunem, am reușit să alcătuim un fel de bibliotecă online. Un loc unde o persoană care avea o întrebare sau o problemă punctuală putea intra și găsi un răspuns. Dacă problema exista, dar nu se cunoștea cauza, membrii forumului cu ceva experiența expuneau păreri asupra cauzei și împreună se ajungea la o soluție. În momentul în care membrii forumurilor au început să interacționeze au început să se formeze grupuri și comunități cu interese și hobby-uri asemănătoare. Cel mai interesant lucru mi s-a părut faptul poți avea parte de o discuție cu persoane din toate păturile sociale fără ca asta să conteze într-un fel anume când există o pasiune comună puternică. Contribuția la un forum era și este benevolă. Mulți membrii s-au implicat și au conceput tutoriale despre diferite probleme întâlnite.  Această formă de asistență tehnică ar fi fost răsplătită financiar în mediul offline, însă în online a fost făcută cu drag, fără nimic altceva decât …pentru recunoaștere și respect în cadrul grupului.

Sub protecția unui pseudonim, oricine putea posta aproape orice pe Internet. Și totuși, dincolo de pseudonime s-a trecut atunci când s-a ivit ocazia ca o comunitate din online să se întâlnească în realitate (sau offline ca să păstrăm terminologia). Și atunci au apărut întâlnirile. Întâi timide, în  parcări, între câțiva membri. Apoi din ce în ce mai numeroase - la munte, la mare, în Bulgaria sau în Ungaria. De multe ori locația nu a contat atât de mult cât contau persoanele prezente. Fără să vrei, începi să-ți imaginezi cum ar putea să arate o anumită persoana cu care ești obișnuit să relaționezi online foarte des,  iar când te întâlnești cu ea poate fi conform așteptărilor sau total diferită. Astfel utilizatorii obișnuiți au ajuns să-și dea mâna cu administratorii unui forum, sau cei mai înverșunați combatanți dintr-un forum ajung să stea la masă împreună. Întâlnirile ocazionale s-au transformat în întâlniri săptămânale. Un exemplu concret ar fi Daewooclub &Chevrolet Club unde și acum se organizează întâlniri săptămânale în București. Au fost perioade când în toate orașele mari din țară existau întâlniri săptămânale, iar cele naționale se organizau de 3-4 ori pe an. S-au legat prietenii și legături mai strânse decât m-aș fi așteptat. Oameni care nu s-au văzut niciodată, dar care au comunicat în mediul online, în momentul când s-au întâlnit față în față au avut senzația că se știu de-o viață. De notat este că fenomenul forumurilor auto (și nu numai) a avut același impact în orice parte a lumii, dorința de formare a comunităților a fost aceeași. Am legat prietenii frumoase și am multe amintiri extraordinare din acele perioade. Și, deși în timp s-au schimbat pasiunile, unii oameni de care am rămas legată continuă să facă parte din viața mea în continuare.

În timp, forumurile auto generale s-au împărțit în forumuri mono-marcă sau chiar forumuri dedicate unui singur model de automobil. A apărut astfel fenomenul de “nișă”. Această departajare a făcut ca frecvența accesărilor să scadă iar membrii s-au împrăștiat care pe unde au avut interese sau mai mulți prieteni.

La ora actuală platformele online de tip forum nu mai au același trafic, site-urile de socializare Facebook și Google + au făcut ca majoritatea utilizatorilor să își formeze grupuri de prieteni și să petreacă timpul în fața monitorului dând click-uri la nesfârșit pe butonul de refresh. Partea bună a acestei migrări este faptul că multe comunități (forumuri auto sau nu) și-au făcut pagini pe Facebook spre exemplu și membrii se întâlnesc în continuare, ba chiar organizarea se face mai rapid și mai simplu. Iar promovarea unei comunități sau a unui eveniment este mai ușoară.

Dincolo de forumuri, la un moment dat am descoperit mirajul jocurilor de strategie în rețea sau online. Fără să ne cunoaștem personal, m-am trezit deodată că vorbesc ore întregi cu persoane din toată țara, apoi din toată lumea. Și de aici am ajuns încet-încet să mă intereseze să cunosc persoana ascunsă în spatele acelui pseudonim.

Am și amintiri plăcute, precum și neplăcute din acea perioadă. Voi da singur exemplu: prin anul 2007 descoperisem un joc de strategie numit “Triburile”, jucat dintr-odată de mai toți prietenii mei de atunci. Scopul era să ne organizam într-o comunitate, să creștem și să cucerim alte sate, altfel încât să devenim cel mai tare trib. Era un joc de strategie și bătaie, nu avea cum să fie ceva pașnic. Și a generat pasiuni destul de “aprinse” în acea perioada. În scurt timp, varianta românească nu-mi mai ajungea. Am ajuns astfel la Tribal Wars și am început să fac echipă cu tineri din întreaga lume. Și am devenit oarecum obsedată de acest joc, neglijând interacțiunile offline. Iar de aici relațiile personale au avut de suferit.

Îmi amintesc bine o astfel de întâmplare. Era 1 ianuarie, abia trecuse Revelionul. Eram cu prietenul meu la munte la odihnă și relaxare, dar luasem cu mine evident și laptopul, doar aveam un joc de coordonat. Ajunsesem chiar șef de trib, o mare distincție și onoare, iar mulți oameni îmi ascultau comenzile. Și totuși, în acea fatidică zi când toată lumea era adormită după chef, m-am trezit cu sute de atacuri. Era o acțiune bine pusă la cale de un trib dușman și au ales special acea zi când vigilența era la cote minime. Ce a urmat? Au urmat cam 6 ore de strategie și regrupare din partea mea, când evident am fost total absentă din viața reală. Să vă mai spun că aveam program de schi cu prietenul meu și el m-a așteptat oră după oră, la început răbdător, iar apoi din ce în ce mai iritat? Iar asta a culminat cu o mare ceartă, iar laptopul meu a sfârșit trântit de podea și făcut bucăți. Asta așa, ca să mă învăț minte să apreciez ce e mai important în viață. Și atunci abia am început și eu să realizez ce mare greșeală făceam, însă nu am fost destul de puternică sau hotărâtă să renunț la jocurile online.

Am continuat să mai joc încă o perioadă (intre timp, după scandal și după promisiunea mea că o s-o las mai ușor primisem un nou laptop cadou). Am început însă să pun mai mult preț pe oameni și mai puțin pe joc. De la co-echipierii mei internaționali am aflat atunci de rețeaua de socializare Facebook – m-au invitat să ne facem un grup și să vorbim acolo. Era ianuarie 2008 și în România nu știam pe nimeni care să folosească Facebook-ul pe atunci; mi-am făcut cont doar pentru a fi aproape de această nouă comunitate și îmi foloseam contul strict pentru asta. Abia din 2009, când rețeaua a început să fie cunoscuta și în România, am început să îmi găsesc și prietenii pe care îi știam din viața reala. În scurt timp, mai în glumă mai în serios, a apărut zicala “dacă nu ești pe Facebook nu exiști”. Utilizarea Facebook mi-a facilitat contactul cu colegi din școală sau liceu, persoane pe care altfel mi-ar fi fost greu să le contactez. Și asta deoarece în majoritatea cazurilor pe platformele de socializare actuale utilizatorii folosesc numele lor real. Au urmat apoi rând pe rând Google+, Twitter și alte  platforme de socializare. O rețea care m-a atras în mod special a fost LinkedIn, datorită specificului profesional avut. Aici am putut să aflu noutăți despre firmele care mă interesau și să intru în grupuri profesionale de discuții.

Recent am descoperit Komunomo, o platformă de socializare pe care te poți loga direct cu contul de Facebook sau Google și unde discuțiile sunt structurate pe diverse teme de interes. Aici postările se pot evalua în 6 moduri diferite în funcție de reacția sau starea pe care ți-o transmit. La fel, activitatea ta ca utilizator se poate evalua în același fel. Această platformă de socializare poate fi asemănată într-un fel cu un forum deoarece discuțiile pleacă de la o anumită temă dar pun accent pe impactul asupra utilizatorilor. Până acum evaluarea unei postări se făcea numai în mod pozitiv, dau un like sau dau un plus sau apăs pe un buton prin care apreciez, dar acum pe Komunomo poți să evaluezi o postare și în mod negativ. Cred că dezvoltarea acestei platforme de socializare va schimba un pic lumea perfectă pe care și-o creează unii utilizatori cu ajutorul Internetului.

Cunoașteți dictonul “Nu există pădure fără uscături”? Ei bine, așa s-a întâmplat și în mediile online de care vă vorbesc. Pe majoritatea forumurilor au apărut persoane, de obicei sub 14 ani, care se pretindeau adulți sau dacă nu, oricum persoane cu o vârstă mult mai mare. Găseau pe Internet imagini cu case și mașini pe care le foloseau în ideea de a convinge. Problemele de exprimare în scris și modul de gândire în general îi dădeau de gol. Fenomenul s-a dezvoltat atunci când au apărut site-urile gen Hi5, Facebook, Twitter, Google +, tocmai pentru că ofereau posibilitatea construirii unei imagini perfecte, o mască practic. Purtând această mască, utilizatorii au intrat într-un cerc vicios. Odată promovată o mască perfectă nu au mai putut renunța la ea, întâlnirea în offline a ieșit din discuție pentru că masca asta nu părăsea calculatorul. Utilizatorul online cu un profil perfect pe Internet, cu postări la modă, cu citate celebre a avut toate șansele să devină un utilizator offline timorat, retras, incapabil să poarte o discuție.

În prezent cred că am reușit să ajung la un fel de echilibru, datorită tuturor experiențelor descrise mai sus. Îmi place socializarea online, însă nu îi mai găsesc rostul dacă nu este dublată de o interacțiune reală. Altfel spus, chiar dacă ajung să cunosc online niște oameni, trebuie neparat să prelungesc această cunoaștere în realitate. Altfel mi se pare că nu are rost și nu este o cunoaștere adevărată. Și invers, cu prietenii mei pe care îi cunosc din viata reala îmi place să interacționez și online pentru că este un mijloc mult mai rapid și comod. Dar în niciun caz n-aș înlocui acum experiența reală cu una simulată într-un mediu virtual. Altfel spus, sfatul meu este: e foarte bine să faceți parte dintr-o comunitate online, însă pentru o experiență reală încercați să mergeți mai departe de un ecran, încercați să cunoașteți cu adevarat persoanele cu care discutați și cu care vi se pare că aveți lucruri în comun. Cine știe, s-ar putea să fiți surprinși mai mult decât plăcut :). Iar dacă nu, măcar veți ști să nu va faceți iluzii, pentru că de multe ori lucrurile virtuale nu sunt chiar ceea ce par.

Și acum vă las și fug în viața reală. Sub deviza “Put brain in gear before engaging mouth” vă transmit salutări din offline!


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014, răspunzând frumoasei provocări lansate de cea mai nouă comunitate, Komunomo.