luni, 23 august 2010

Mica Rivieră

Scena
Bibiloteca
Terasele
Macara cu lună






În seara asta m-au scos vecinii să vedem Mica Rivieră, de care am am aflat la știri în cursul zilei. Mica Rivieră din Micul Paris este un proiect al primăriei capitalei care vrea să scoată bucureștenii la aer. Astfel, nea Oprescu (bine, nu el personal) a ales un loc pe malul stâng al Dâmboviței, lângă eterna construcție a Bibliotecii Naționale (sau ceva de genul), vizavi de Tribunal, lângă Piața Unirii. Aici, domnul doctor-primar-general (cred ca general va deveni după ce termină mandatul la primărie, d-asta nu a ieșit președinte... nu s-a auzit de doctor-primar-președinte, doar de marinar-primar-președinte) a pus 3 lemne și a format 3 "terase" și o scenă. Și timp de încă 2 luni aici vor fi spectacole în fiecare seară. Aseară a fost un concert, iar în seara asta (n.r. duminică 22aug) a fost stand-up.
Pe scenă, la stand-up au urcat, în această ordine, dar cu 30 minute mai târziu decât erau programați (doar trăim în România, stand-up comedy= râdem de oameni că stau ca proștii în picioare) Dan Badea, Micuțu și Bordea. Dan Badea a fost amuzant,deschizând seara cu o prezentare a sa (Bună seara, sunt Dan Badea, prietenii îmi spun Badea, iar femeile oh, Doamne... ce mică e). Apoi după o serie de glume bune, pe diverse teme, inclusiv taximetriști i-a predat ștafeta lu' Micuțu. Care e micuț doar cu numele și cu interpretarea. Glumele lui despre iarbă și Biserică au fost chiar jalnice. Apoi a urcat pe scenă Bordea, un moldovean foarte haios, care povestea de moldoveni (....merg cu taxiul până acasă și zice taximetristul 8lei. -Deci 4 eu și 4 tu. Ce tu nu ai ajuns aici? -Păi yo te-am adus. -Și cine ți-a zis drumul? Știi tu unde stau? Ești stalker?). Mi-ar face mare plăcere să-i revăd.
Felicitări domnului primar pentru idee, știam yo că nu l-am susținut în campania electorală pentru președinte degeaba. Mă rog, ideile lui bune și faptul că nu voiam să mai iasă piratu'.
Dacă vreți să luați aer seara vă recomand să mergeți aici, la Mica Rivieră din Micul Paris. Intrarea este liberă, doar locurile la terase sunt limitate. Have fun !

Later edit: O parte din glumele lui Bordea din seara asta sunt și aici:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu