duminică, 30 decembrie 2012

Final de an - la munte

Anul se apropie de sfârșit așa că fiecare profită cum poate de clipele rămase. Așa m-am hotărât cu fratemiu să mergem o fugă pe la munte, așa de final de an.
Și am plecat noi vineri dis de dimineață ca să evităm balamucul din trafic. A fost ideea lui. O parte din grup se răzgândise așa că am rămas suficient de puțini încât să avem loc în micuța Skoda. Și pe la 9:puțin eram deja la Predeal.



Pe la 11, după ce mi-am dat seama că nu am dispoziția și nici energia necesare pentru a practica sporturi de iarnă, m-am hotărât să mă apuc de o altă activitate. Era parcă prea devreme să mă apuc de băut vin fiert și nici nu aveam cu cine, așa că am decis să fac turism. Și să plec către Sinaia. Mașina era bine parcată și parcarea era plătită pe toată ziua așa că nu avea rost s-o iau. Plus că era plină de echipament de iarnă și alte lucruri care trebuiau sportivilor, nu mie. Și m-am dus la gară, să văd când pleacă trenul la vale.
Următorul tren cobora la ora 12:37 și cum era de abia 11:10 am zis să caut altă alternativă. Și l-am întrebat repede pe amicul atotștiutor (Google) la cât ar fi un microbuz. Mi-a zis că la 11:22. A venit la și 28 dar s-a golit, așa că am prins și loc.

5 lei și 23 minute mai târziu eram deja în Sinaia. După ce am văzut ce aglomerație era pe sensul de urcare deja la ora aceea, mi-am zis că sub nicio formă nu mă întorc tot pe DN1. Ori un tren, ori elicopter. Mi-a oferit șoferul instrucțiuni sumare pentru a ajunge la Castelul Peleș din stația de microbuz și am coborât. După ce am mers puțin am văzut că am niște urmăritori. Din aceea reali, ca-n filme, nu ca pe Twitter. I-am confruntat și au spus că merg tot către castel, nu știu drumul și că dacă eu tot am întrebat se țin și ei după mine. El italian, ea româncă, un cuplu fericit din Arezzo. Fiindcă bloggerul e o vietate sociabilă, ne-am împrietenit și am mers împreună, făcând poze către Peleș.

20 minute de urcat și fotografiat mai târziu am ajuns. Un bilet de intrare costa 70 lei, dar am dat doar 17,5 , student fiind. Am așteptat până la ora 13 când era disponibil ghidul și am început turul.
Castelul este fenomenal și vă recomand să-l vizitați. E ca o călătorie în timp. Cel mai modern castel de la vremea sa, cu încălzire centrală pe aburi, prin pardoseală și guri de aer cald. Primul castel dotat cu energie electrică, lift, aspirator mural și telefon. Și mai are și acoperiș retractabil pe șine de cale ferată. E un adevărat monument în care se îmbină stiluri arrhitecturale din toată Europa, totul cu un foarte bun gust. Cu uși în dulapuri, tunel secret și mult lux sigur vă va impresiona.

Îmi zisese Bogdan, care-l vizitase anterior, motiv pentru care a rămas pe pârtie, că în februarie ar urma să se închidă publicului, terminându-se contractul statului cu casa Regală. Am întrebat un ghid și mi-a spus că încă nu se știe sigur dar că doar imobilul este al Casei Regale, bunurile fiind ale statului. Cum s-a ajuns la această prostie e poveste lungă, dar ciudat este că nu se remediază. Chiar nu-și dă nimeni seama cât de stupid e acest lucru? Castelul fără bunuri nu mai are niciun farmec. Oricine poate face unul. Bunurile aduc adevărata valoare, prin amintiri și prin istoria lor. Cum ar fi să spui: “acesta este apartamentul Rococo, pe vremuri aici era mobilier Rococo.”? Aiurea.
De asemenea, și bunurile fără castel sunt ca nuca-n perete. Una e să vezi un obiect într-un muzeu și să-ți imaginezi cum ar fi arătat și cu totul altceva e să ai imaginea de ansamblu în față. “aceasta este biblioteca cu care se masca tunelul secret de la Peleș.”. Nu.

Eu nu prea am înțeles de ce, reședință de vară fiind, avea acest performant sistem de încălzire. Am înțeles că regele nu a vrut hidrocarburi pentru a nu afecta picturile din castel și că acest sistem este de-a dreptul grozav și eficient, dar de ce să încălzești o reședință de vară?
Cele 2 ore de vizitat acest muzeu vă transpun în acea perioadă și totodată să retrăiți anii de glorie ai României.

Vizionare plăcută!

2 comentarii:

  1. pai o sa il mai vizitezi o data ( castelul ma refer) acusica cand facem proiectul, hehe:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suna bine. Nu putem face un proiect permanent si sa ma mut acolo? :)

      Ștergere