Stiu ca sunt frumoasa.
O vad in ochii tuturor. O vad in privirile admirative ale trecatorilor la semafor, o vad in exclamatiile vesele ale copiilor, cat si in zambetele largi ale tinerilor. Pana si cei in varsta raman uneori uitandu-se lung dupa mine. Si cum altfel? Sunt perfecta. Si da, sunt o masina. Mai precis, o Toyota Aygo.
Am fost norocoasa inca de la nastere. „Nasterea” mea s-a produs intr-o fabrica din Franta. De cand am iesit de pe banda de productie, toate privirile s-au indreptat catre mine. E drept ca s-au impartit poate si cu „colegele” mele de serie, insa mie mi s-a parut ca eu am fost cea mai reusita dintre toate.
De la plecarea pe poarta fabricii si pana am ajuns in curtea unui dealer din Bucuresti, Romania, toata lumea s-a purtat cu mine ca si cu o printesa. Insa stiu ca merit. Pur si simplu nu am cusur. Convingeti-va, poza mea e mai jos.
De la grila mea indrazneata in forma de X („semnatura”mea) pana la spoilerul sportiv, de la jantele mele de aliaj care fura ochii pana la consola interioara, totul e o poezie in miscare. Si inca n-ati vazut interiorul! Sa mai spun ca am un sistem multimedia x-touch absolut revolutionar? Cred totusi ca mai bine ma opresc, m-am laudat cam mult.
Acum insa si eu sunt emotionata. Astazi e ziua cea mare. Astazi imi voi cunoaste noul „stapan” (eu prefer sa ma gandesc la el ca la un partener de joaca). Sau poate ca va fi „stapana”. Imi doresc sa fie o fata, rosul asta superb al caroseriei mele i s-ar potrivi la fix. In mod sigur va fi insa o persoana tanara, sunt convinsa de acest lucru.
Un domn respectabil se apropie de mine cu priviri admirative, zambeste si da din cap. Ii spune vesel vanzatorului din showroom: „E perfecta, sigur ii va placea!”. Iar eu zambesc cu luminile mele de zi cu tehnologie LED, nemaiincapandu-mi in...caroserie.
Plecam, si dupa o vreme ne oprim in curtea unei case mari si frumoase, cu o peluza ingrijita in fata. Imi place ce vad, si emotiile mele se intensifica. Si atunci o vad. Este inaltuta si frumoasa, cu cozi si ochi mari si albastri, aproape o adolescenta. Tatal ei o striga:
- Diana, vino sa o vezi! E a ta!
Fata se apropie in graba, cu ochii sclipind de fericire. Isi trece mana peste bordul meu, mangaindu-ma cu afectiune. Vad cum emotia ii gatuie vorbele:
- Tati, sigur? E doar pentru mine? Nu pot sa cred!
- Da, draga mea, e cadoul tau de majorat! Stiu ca ti-ai dorit-o, crezi ca noi nu vedem cum te uitai in revistele mele cu masini? Hai sa dam o tura!
Se urca amandoi si plecam. Din ce discuta inteleg ca astazi este ziua ei, implineste 18 ani, si ca in curand va da examenul pentru permisul de conducere. In loc sa ma sperie asta, pe mine ma bucura. Suntem amandoua la inceput, si un val de solidaritate ma cuprinde. Stiu ca eu o voi invata de fapt sa conduca. Voi fi acolo cu ea la fiecare miscare, gata sa corectez o manevra ezitanta datorita sistemelor mele de stabilitate (ABS, EBD,VSC si chiar HAC = hill asist control). Stiu sigur ca ne vom distra, abia astept.
Si intr-adevar, asa a fost. Peste doua saptamani, Diana era sofer cu acte in regula. In zilele urmatoare am devenit prietene bune. In curand eram o echipa redutabila, si eram de nedespartit. Sa va povestesc cum am fost primita de colegii Dianei cand am mers cu ea prima data la liceu? S-au strans toti in jurul meu cu ochii mariti, admirandu-ma. Sa nu credeti ca nu erau si alte masini demne de admiratie in parcare. Chiar unele mult mai scumpe, dar nu atat de noi. Ce mai, am facut senzatie! Iar Diana mea era asa de mandra si fericita....
In scurt timp, la invitatia unor colegi, Diana s-a inscris si in Club Toyota Romania. A inceput sa se intereseze de aspectele tehnice si sa afle lucruri noi despre cum sa ma intretina. Si-a facut multi prieteni noi cu aceeasi pasiune si, datorita lor, am ajuns sa-mi cunosc surorile de generatie. Am inceput sa discutam si noi ca masinile despre ce combustibili sunt mai buni si pe unde am ajuns impreuna cu stapanii nostri.
Anii au trecut, Diana a crescut si a devenit incet-incet o tanara femeie sigura pe ea. Insa asta nu a schimbat legatura dintre noi, din contra o simteam mult mai linistita si relaxata decat la inceput. Am fost cu ea la terminarea facultatii si am fost mandra sa o vad in roba de absolventa.
Insa cand ne-am intors acasa de la serbare un nor negru a aparut pe cerul fericirii noastre. Am gasit in curte un „unchi” de-al meu, asteptandu-ne. Era vorba de o Toyota Avensis, sobra si stralucitoare. Nu am inteles despre ce era vorba pana cand tatal Dianei a chemat-o la un test-drive. Am ramas trista, asteptand-o. Cand s-a intors, a avut o discutie scurta cu tatal ei, din care eu am auzit doar sfarsitul:
- Tata, n-o sa fac asa ceva. Eu am deja o masina. Nu-mi pasa ca asta e noua, eu o vreau pe a mea. Un sofer adevarat nu-si abandoneaza masina care il face fericit.
Tatal ei a dat din cap intelegator.
- Stiu ca esti atasata de Aygo, dar are deja aproape 5 ani. Erai inca o fetita pe atunci. Noi suntem mandri de tine si ne-am gandit la acest cadou de absolvire. Ne-am zis ca iti doresti deja altceva.
- Nu e nevoie, tata. Ia-o la tine la firma. Sunt destule schimbari in viata mea acum, iar masina nu va fi una dintre ele. Daca vrei intr-adevar sa-mi faci un cadou care sa ma faca fericita, lasa-ma sa merg intr-un roadtrip prin Europa cu prietenii mei in vara asta. Si cu Aygo, desigur!
Eu insa m-am simtit fericita cum numai o masina poate fi cand ajunge in raiul masinilor.
Inainte sa intre in casa, Diana a trecut din nou pe langa mine, m-a mangaiat si mi-a facut cu ochiul, complice: „Te-ai speriat? I won’t let you go, my Aygo! Tu esti prima mea masina, si mai avem de facut inca multe lucruri impreuna!”
Articol scris pentru SuperBlog 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu