Living on the edge

I can’t get out of the bed.  I would sleep 24 hours a day.  I feel tired all the time and I can’t understand why.  My mind is slowly falling apart,  my feelings  don’t exist anymore or they are hidden inside of me.  I don’t know what I want, I get scared by stupid things and sometimes I just want to give up.

During school I had this constant idea (or hope) that when the summer comes,  I will do a lot of productive and fun things.  I said to myself that after the exams I will have the time of my life. The biggest lie.  I’m losing a close friend, I say mean things  to people and I have  weird reactions.   I can change my mood immediately.  I hate myself  for  that.  It’s true, change is part of our nature, but I can’t stand this anymore.  I'm lovely and in the next minute I’m a pain in the ass.

Oh, and the laziness. So much of it. I have to do a lot of things, such as writing articles for my future blog, working at my current projects and…interract with  people.  The last one seems a burden for me.   People want to see me, to congratulate me for my success. “ Of courseee, I’m dying to see you too”. And then I just forget about them. 

Actually, I forget about a lot of things.  My mind is sharp, but not these days. I feel like my brain is melting or something. Today I had a blackout. I couldn’t remember the name of the place where my grandparents were born.  I was hesitating between two options (pretty similar). Also, I don’t know exactly how old are they.    But  one thing I know for sure: they are septuagenarians.

Ignorance is the key to happiness.  Unfortunately,  I can’t ignore things  no matter how much I want. I have to think about everything,  remember stuff, face the facts.   I want to be alone.  In my room.  With nobody out there.   Nobody to ask me favours, to question me, tu put me through different situations.  But I can’t be that selfish.

I’m a chatty person- I’m quiet as a mouse.

I’m  full of life- I feel empty.

I'm determinated- I’m lost. 

I tell the truth- I lie.

I'm panicked- I’m calm.

Conclusion? I’m a wreck.

  

Don’t take this article too serious.  Tomorrow I might change . 

Basescu vs Referendum

Cantec de leagan

Legaturi misterioase

De-a lungul timpului, cam de cand am facut acest blog acum 2 ani, întotdeauna am încercat să cresc în ZeList. Și creșteam puțin câte puțin. Și mă uitam cum creșteau alții și mă consolam spunându-mi că e din cauză că sunt mai vechi în blogosferă.

Acum însă, am descoperit adevărul. Emil și-a făcut un nou blog, deci practic început de la 0. Și a urcat în 3 săptămâni pe 251. Vă miră acest lucru? Și pe mine. Așa că echipa mea de cercetători (și cercetătoare, că nu sunt rasist) a investigat acest aspect. Rezultatele au fost de-a dreptul uluitoare.

Dl drd, a semnat un pact cu piratul suspendat și cu mafia portocalie și astfel au fraudat ZeList-ul. Este de știut că dl Călinescu a fost văzut de mai multe ori în prezența domnișoarei Baltag, care a fost de câteva ori la Cotroceni, pentru postul de consilier prezidențial. Mai nou, Emil poate fi asociat și cu o amică destul de apropiată lui (stă la Iancului), membră de partid în Noua Republică.

Ca și dovezi ale celor spuse mai sus, puteți observa atât faptul că domnișoara Baltag are o categorie specială cu linkuri, dar și noua temă a blogului "european", în culorile partidului.

Nu mai rămâne de spus decât: "Rușine Dinu Patriciu!"

Cum am ajuns FJSC-istă

Jurnalism, jurnalism, jurnalism. Asta am avut în minte patru ani. Să intru la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti. Nu mă vedeam făcând altceva. Desigur, m-am reprofilat pe ultima sută de metri, am ales Relaţii publice, dar tot aceeaşi facultate. Am început pregătirea din noiembrie, am scris, am făcut teste de vocabular şi am citit mult. M-am informat despre facultate la sânge, am înmagazinat  atât păreri pozitive, cât şi negative. Nimic nu a putut să-mi fure dorinţa de a intra aici.  Prima mea vizită a fost la ziua Porţilor deschise (4 mai 2012). Atunci am simţit  pentru prima oara că voi intra. Simţeam că acela era locul meu. Însă, specific mie, tot m-am mai perpelit 2 luni că poate nu intru, că ajung la taxa, că rămân pe drumuri etc Deşi, toată lumea îmi spunea: “Simona, tu intri sigur!”; "Aaaa, cum, tu să nu intri? În niciun caz! Eşti făcută pentru asta”


Apoi, am mers la înscriere. Aceeaşi senzaţie, că aparţin acelui loc. Am primit legitimaţia de concurs cu numărul 23. Mi-a purtat noroc.  De la înscriere până la examen nu mai era decât o săptămână.


Expectations: scris, scris, scris, scris, scris, muuuuuuuuulte grile, citit vechile naraţiuni.

Reality: mers la film, îndopat cu paste, mult somn, filme, seriale şi ieşit p-afară.

Am mers la întâlnirea candidaţilor FJSC, o întâlnire care se organizează anual şi la care participă doritori şi actuali studenţi. A fost foarte mişto, multă lume şi oameni super de treabă. Bine, o parte dintre ei. Mă tot gândeam că dacă nu intru, voi pierde legătura cu nişte oameni care îmi deveniseră prieteni.

În ziua examenului am fost un amalgam de stări şi emoţii. Nu puteam să definesc exact ce simt. Teamă, emoţie, nerăbdare, somn (mai ales). Toate la un loc şi la un moment dat niciuna.  Eram ca o păpuşă de plastic. La ora 10 am intrat în săli şi la 11 (cică) începea examenul. Şi am aşteptat două ore pentru subiecte. În timpul ăsta am dat ture de la banca până la hol şi balcon, am mai vorbit cu oameni şi am încercat să mă calmez. Nu prea reuşeam, mi se făcea  tot mai somn. La 1 au venit. Treizeci de grile făcute lejer, doar una am greşit. Argumentarea a fost ok, deşi la început nu puteam să-mi prind ideile şi să le aşez pe hârtie şi în final, (spaima mea) naraţiunea. Mai aveam timp destul.  Nu ştiu cum reuşesc eu, dar o scriu în ultimele 30 de minute. Timp în care am şi gândit-o. Nu-mi plăcea felul în care am construit-o,  am scris urât, finalul era aiurea, scrisesem prea puţin. Am ieşit ultima din sală şi asta mi-a dat o frică superstiţioasă.

Ce a urmat de atunci până la aflarea rezultatului e nebuloasă. Nu mai ştiam de nimeni şi de nimic. Oamenii din jurul meu se plângeau non-stop, aveau emoţii, iar eu nu mă puteam simţi nimic în legătura cu asta.
Afişarea rezultatelor a întârziat cu o zi, ceea ce i-a enervat pe mulţi,  mai ales şi după faza din ziua examenului. Eu eram oarecum uşurată. Am stabilit câţiva să ne vedem la Jeg, dimineaţa, sa vedem rezultatele împreună. Zis şi făcut. M-am trezit, mi-am făcut baie, am plecat cu părul ud şi acolo am fost. Iar am aşteptat. Au fost  două alarme false şi am avut un mini-infarct. A treia oară a fost pe bune. Ne-am ridicat cu toţii şi am plecat spre avizier. Tremuram. O ţineam pe Carmen de mână şi tremuram. M-am oprit în faţa treptelor. Nu le puteam urca.  În faţa mea, oamenii se înghesuiau să vadă listele. Mie mi-era frică. Dacă nu am intrat? Ce fac? Plâng de faţă cu ei? O iau la fugă? Nu mai vorbim niciodată? Nu puteam ajunge la liste. Am văzut de la distanţa câţiva “Mocanu” şi de fiecare dată am tresărit, dar nu eram eu.  Ceaţă. Mă uitam în jur, oameni care se îmbrăţişau, plângeau şi eu stăteam ca toantă. Apoi, Carmen mi-a zis că am intrat. M-am băgat printre oameni şi atunci am văzut.  Am intrat  la Relaţii Publice, buget. Printre primii 10. Din nou ceaţă. Bucurie, îmbrăţişări, apeluri peste apeluri. Am primit nu ştiu câte felicitări.

Şi apoi am devenit iar ciudat de calmă. Am intrat şi sunt fericită pentru asta. Voinţa mea a fost mai puternică, mi-am dorit şi am obţinut. Singurul regret (şi e destul de mare) este faptul că oamenii pe care îi doream atât de tare drept colegi nu au intrat sau sunt pe listele de aşteptare. Şi mulţi sunt aşa. Nu pot decât să sper că vom păstra legătura şi că ne vom face Fight Club-ul şi în afara facultăţii.

Până la 1 octombrie...

Experiment

Niște americani plictisiți s-au hotărât să facă un experiment și au hrănit pescărușii de pe o plajă cu laxative. Priviți ce a ieșit.


Vezi mai multe din Faze tari pe 220.ro

Poza americana

Cinefil - The amazing Spider-Man

Ok, este timpul să scoatem la iveală și latura cinefilă a acestui blog.

Chiar dacă avem și o co-autoare care colaborează și cu alte site-uri cinefile de filme tari, și un alt co-autor care mă însoțește în fiecare miercuri la diferite cinema-uri să vedem noutățile de pe marile ecran, tot mie îmi revine sarcina să critic producțiile cinematografice. Și în acest caz.. The Amazing Spider-Man

Pentru că deja existau 3 variante de Spider-Man , s-au gândit producătorii să-l facă pe ăsta Amazing. nu prea le-a ieșit...

Prima chestie care mi s-a părut oarecum ciudată constă întrun detaliu tehnic. Filmul ruleză și 2D și 3D. Ok, și alte filme rulau, dar nu în același cinema. De unde la animații trebuie să fii atent la ce oră mergi ca să nu nimerești la un film dublat, aici trebuie să ai grijă să nu nimerești peste un păianjen 2D. Adică insecte 2D aveți fiecare în casă, pe perete, după ce le loviți cu pliciul.

Guest - post - What the fuck is SEO?

UPDATE: Critic google-ul la EL ACASA (ADICA PE UN BLOG GAZDUIT DE GOOGLE)! Asta da aroganta :D


Salutare tuturor de pe blogul lui Andrew. Emil Calinescu sunt. Astazi voi scrie un articol despre celebrul SEO al si mai celebrului google.

Articolul a pornit de la o discutie cu un tip, care-mi facuse cateva recomandari. Nu zic ca nu ar fi pe bune ce a zis, doar ca unele chestii mi se par stupide. Adica google e chiar cretin daca gandeste asa. Cea mai stupida este: sa nu ai coloana in stanga! Link-urile d-acolo nu-s bune. Trebuie sa ai doar in dreapta. Cica sa bag ambele coloane in dreapta. Asta desi ESTETIC mi se pare oribil. Probabil cei de la google au aceeasi gandire ca gigi becali: stanga e diavolul, dreapta e Dumnezeu ....

Lasam la o parte discutiile de genul (inclusiv faza cu link exchange-ul, care te-ar penaliza) si intreb: cine stie cu adevarat SEO? Adica un om pe care sa-l intreb o chestie si a carui parere sa fie avizata si acceptata.

Leapsa tehnologico istorica

Din cauza căldurii caniculei și a titlurilor cu amintiri de pe bloguri partenere m-am hotărât să fac și yo o leapșa în care să pună lumea memoria la lucru. Nu de alta, dar pe căldura asta e bine să-ți folosești creierul că altfel se usucă.

Și începem. Propun o leapșă în care fiecare să spună ce telefoane (mobile) a avut, de când, și eventual 2-3 cuvinte despre ele, cum ar fi care a fost motivul pentru care au trecut la următorul, etc.

Și, ca să dau un exemplu, o să încep yo.

Primul meu telefon l-am primit în clasa a9a (da, eram deja bătrân) după îndelungi rugăminți. L-am primit de Sf Andrei pentru că deja aveam o cartelă Kamarad (parcă așa se scria).
A fost un minunat Nokia (da, primul meu telefon a fost Nokia) 5110. Era pe vremea când era cam 0.2$/ min.

Obsesie

În luna iulie a anului 2012 nu se mai pune problema dacă ai facebook sau nu. E clar, (aproape) toată lumea are. Sintagma “Am facebook, deci exist!” nu se mai aplică. Poţi avea, dar să nu-l foloseşti deloc.  Şi atunci nu mai exişti. În mediul virtual, cel puţin, lumea uită uşor de tine.

Şi atunci ce te face remarcat şi spune clar şi răspicat: “ mai trăiesc şi încă în stil mare?” Sfântul check-in. Nu numai că te face “viu”, dar şi popular. E “semnalul de alarmă” care le spune celorlalţi că mai există un muritor printre ei. E cartea ta de vizită, asta te defineşte. Poţi să fii tu un mare boss care pune statusuri profunde şi poze mişto, dar ce boss eşti dacă stai toată ziua în casă? Oi avea tu Facebook, dar dacă nu-l umpli cu poze din diverse locaţii şi check-in-uri înseamnă că eşti antisocial. Slavă cerului, news feed-ul meu mă anunţă zilnic ce fac unii cam de vreo 4-5 ori. Nu cred că aş putea să dorm fără ştiu de X-ulescu  că a  făcut 2 paşi în ziua respectivă.

 I-aş împărţi pe utilizatori  în vreo 3 categorii.

Clisee stupide

        LE: am aflat de la Adevarul că individul care a provocat accidentul era beat și avea și permisul suspendat. Ceea ce întărește teoria mea.

        M-am tot gândit dacă să scriu sau nu despre acest subiect. Și cum să-l abordez. Și m-am hotărât că e o chestie serioasă și ar trebui abordată verde în față pentru că mulți deja sunt de acord cu ea, iar ceilalți, poate așa, direct, vor înțelege și ei.

         M-am săturat de clișeele stupide de genul : viteza ucide ; armele ucid ; etc ucide.

        NU nu viteza și nu armele ucid. Prostia umană ucide. Nimeni nu vrea să recunoască acest lucru. Adevărul e prea dureros? Poate. E mai logic să dai vina pe niște noțiuni abstracte decât să-ți asumi responsabilitatea.

Prima leapsa

Domnul Andrew mi-a oferit deosebita onoare de a intra în blogul lui diavolesc şi de a-mi expune părerile alături de ale lui. După o săptămână în care am fost aruncată într-o cădere nervoasă din pricina Bacului, mi-a mai rămas cel puţin o fărâmă de energie pentru o leapşă scurtă şi la obiect. Pe care o iau preiau de la stimatul.

Care,

Cand

Unde mergeti la mare? 

Cat timp?

1. Moi.

2.  După admitere, adică de pe 23 iulie şi apoi am termen limită 1 octombrie. Să tot merg la mare.

3. Grecia.  A doua destinaţie, (dar nu sunt 100% sigur)  pe 28 iulie, Mamaia, concert Jesse J.   Şi dacă vor mai fi alte propuneri şi desigur, buget.

4. Pentru aventurile greceşti este alocată o săptămână, pentru Mamaia o zi, iar  pentru neaşteptatele invitaţii, presupun 2-3 zile.

Şi voi reveni.

Leapșă x 2

Nu am mai dat curs lepșelor de ceva vreme. Și s-au adunat... două.
Cum timpul și spațiul de emisie sunt limitate, timpul e limitat de CGS iar spațiul de emisie de ceilalți autori care trag chiulul în a scrie, mai rău ca mine. Sau poate s-au topit de la căldură... efectul e același.

Așa că, pentru că blogul meu este mai special, o să fac 2 posturi deosebite legate de lepșe. Primul, va fi acesta, în care voi trata 2 lepșe. Al 2lea post va fi unul în care ceilalți 2 autori vor răspunde și ei la aceste lepșe, un autor la o leapșă, celălalt la cealaltă.

Așa. Prima leapșă, este cea primită de la Daniel, și se numește leapșa orașului tău. Pentru că autorul descrie "orașul tău", ca fiind orașul în care locuiești, o să tratez Bucureștiul.

Top 5 locuri de vizitat:  (ordine aleatoare)
1. Muzeul Satului
2. Parcul Herăstrău
3. Mall Băneasa - Grand Cinema Digiplex
4. Muzeul Antipa
5. Palatul Parlamentului
 Sunt multe locuri de recomandat, dar având în vedere că și următorii bloggeri vor trata Bucureștiul, vor avea ce să scrie.
Cât despre întrebarea cu " Voi unde v-ați duce prietenii care va vizitează orașul?", răspunsul ar fi că depinde foarte mult de ce vor persoanele respective să facă.


A2a Leapșă este proaspătă și în concordanță cu temperaturile de afară. Este primită de la Dienutza. (//edited/ http://dianabocai.wordpress.com/2012/07/07/o-leapsa-de-vara/)
E foarte scurtă (leapșa, nu Diana) și arată cam așa:

Care,

Cand

Unde mergeti la mare? 

Cat timp?

Răspunsul va fi unul singur care va acoperi toate întrebările: Eu nu voi merge la mare vara aceasta. Regret că nu voi avea astfel ocazia să văd în ce ape se scaldă domnișoara Bocai, dar poate cu altă ocazie îmi va arăta șunculițele cu care se tot laudă (//edited/ http://dianabocai.wordpress.com/2012/06/18/mi-am-scos-burta-la-soare/).

Un nou inceput

Ce alt mod mai bun de a sărbători aniversarea a 2 ani a blogului, decât prin anunțarea nașterii unui nou blog. Nu, nu al meu ci al amicului, colegului și colaboratorului Emil Călinescu.

El, ca persoană nu necesită mare prezentare, fiind el suficient de mare și ieșind în evidență. Ca blogger s-a făcut cunoscut prin minunatul lui blog care a făcut ravagii prin ZeList. Acum, după vreo 4 ani, după ce Wordpress i-a dat o lovitură sub centura de campion al blogosferei, s-a hotărât să devină european. Sau autonom și independent ca ungurii.

Așa a luat naștere proiectul de branding personal: emilcalinescu.eu . I-am sugerat să folosească diacritice pentru a nu se creea confuzii, dar a refuzat cu încăpățânarea caracteristică. De asemenea, a zis că poetul din el nu-i permite să nu folosească o figură de stil, și dacă epitet folosise deja la blogul vechi, la acesta a băgat o mică inversiune, și în loc de "eu, emil călinescu", a devenit: emilcălinescu.eu  emilcalinescu.eu .

Lady Liberty

Banc juridic - Legitima aparare

Un bărbat e adus în faţa judecătorului pentru că a omorât-o pe soţia lui:
- Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveţi intentia ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viaţă, trebuie să ne expuneţi motive cât de cât plauzibile care să vă poată reduce pedeapsa.
- Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă controlez şi a trebuit să o arunc de la balcon.
- Declaratia dumneavoastră este de o obrăznicie nemaiauzită şi dacă nu doriţi ca juraţii să vă condamne înainte să continuăm procesul trebuie să aveţi argumente cu adevărat plauzibile.
- Păi să va povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj şi la parter locuieşte o familie de pitici. Părinţii au 1 metru şi copiii, cel de 12 ani 70 de cm şi cel de 14 ani are 90 de cm. În ziua respectiva, i-am spus soţiei: - “E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toţi sunt aşa mici!”
- “Da, răspunde soţia sunt o adevărată specie de pirinei.”
- “Pigmei ai vrut să spui!”
- “Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele şi de la care se alege cu pistrui.”
- “Aia se numeşte pigment.”
- “Mă laşi!? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.”
- “Ăla se numeşte pergament.”
- “Cum poţi, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.”
- Domnule judecător, va închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul “fragment” ca să nu mai continui discuţia asta aberantă. M-am aşezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am aşezat bine că apare soţia mea lângă mine cu o carte în mână şi îmi spune:
- “Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeşte Veranda de la Pompadour.” Iau carte în mână şi îi spun:
- “Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.”
- “Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecţii de franceză, mie care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!”
- “Ăla nu se numeşte vector, se numeste lector.”
- “Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.”
- “Ăla a fost Hector şi era troian. Hector e unitate de măsura a suprafaţei, blegule.”
- “Ăla e hectar draga mea.
- “Mă uimeşti cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.”
- “Ăla se numeste nectar”, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
- “Habar nu ai, eu ştiu sigur că era şi o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.”
- “Nu se spune duo se spune duet.”
- “Mă scoţi din sărite, cum dracu de eşti aşa de încuiat? Duet e când doi bărbaţi se bat cu săbiile!”
- “Ăla se numeşte duel.”
- “Ei, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.”
- Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simţit că mi se face negru în faţa ochilor şi nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.
Linişte în sală… Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, loveşte cu el puternic şi spune:
- Eşti liber, a fost un caz clar de legitima apărare. Eu o aruncam deja de la Hector…

Proverbe

Reclama Spiderman

Se pare că noul Spiderman va fi de rahat. Și nu rahat turcesc. Am văzut un clip cu o reclamă care a fost la televizor în state. Vedeți-o și voi.